Sala Rondă a Hotelului Intercontinental din București a găzduit vineri, 26 februarie, evenimentul de lansare a celei de-a doua ediții a proiectului național “Suntem generația în mișcare”, eveniment onorat de prezența a numeroase personalități, dar și de un număr important de tineri dornici să facă mișcare.
Organizat al Fundației Prais,  proiectul“Suntem generația în mișcare” este susținut, printre alții, și de Federația Română de Scrimă, care a susținut de-a lungul anului 2015 zeci de lecții deschise de scrimă în școlile generale din București. Iar lucrurile nu se vor opri aici! Federația Română de Scrimă va continua parteneriatul cu Fundația Prais și în 2016, iar campionii scrimei românești vor susține lecții deschise în mai multe licee din Capitală.
În cadrul evenimentului de vineri, unul organizat la cele mai înalte standarde, printre cei premiați s-a numărat și Federația Română de Scrimă, care a primit, prin intermediul lui Florin Balteș și Daniel Remeș, două premii de excelență pentru sprijinul acordat Fundației Prais în 2015 în cadrul proiectului național „Suntem generația în mișcare!”
Programul lecțiiilor deschise de scrimă din liceele bucureștene va fi anunțat în zilele următoare.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ ÎN 2016:
logo_RODOTEX_rgb_trans