Recunoaștere, responsabilitate, excelență!

Mihai Covaliu este, începând de azi, membru în Comitetul Executiv al Asociației Comitetelor Olimpice Europene. Președintele COSR a fost ales în Comitetul Executiv al forului olimpic european în cadrul Adunării Generale de Alegeri de la Atena.

La evenimentul care a marcat și aniversarea celor 50 de ani de existență ai EOC au participat reprezentanții ai 46 de Comitete Olimpice Naționale de pe continentul nostru, alte 4 națiuni participând la ședința de alegeri online.

Mihai Covaliu a primit 39 de voturi și a devenit al doilea reprezentant al Mișcării Olimpice din România care accede în forul de conducere al EOC. Primul a fost actualul membru CIO, fost președinte al COSR, Octavian Morariu, ales în 2009.

Alegerea președintelui Mihai Covaliu este un semn al recunoașterii și respectului pentru contribuția Comitetului Olimpic și Sportiv Român la dezvoltarea Mișcării Olimpice Europene. Această alegere este un succes al tuturor celor care au contribuit prin rezultatele sportive și dedicare la promovarea valorilor olimpice și creșterea rolului COSR în lumea olimpică.

”Succesul de azi este recunoașterea poziției Mișcării Olimpice din România și o răsplată pentru toți cei care și-au adus contribuția prin rezultate sportive și acțiuni reușite la agenda olimpică, la ascensiunea COSR în rândul Comitetelor Olimpice Europene. Le mulțumesc colegilor europeni care mi-au acordat această încredere, le sunt recunoscător colegilor mei din COSR și sunt convins că împreună, cu încredere, putem contribui la promovarea și dezvoltarea Mișcării Olimpice de pe continentul nostru.”a declarat Mihai Covaliu, proaspăt membru în Comitetul Executiv EOC.

Noul președinte al EOC a fost ales Spyros Capralos, președintele Comitetului Olimpic Elen și membru al Comitetului Internațional Olimpic. Acesta a fost ales președinte cu 34 de voturi, în timp ce contracandidatul său, danezul Niels Nygaard, a strâns doar 16 voturi. Capralos este al nouălea președinte EOC. Italianul Raffaele Pagnozzi va ocupa, pentru încă un mandat, funcția de secretar general al EOC.

Delegația României la Adunarea Generală de Alegeri de la Atena a fost condusă de Mihai Covaliu, președinte COSR, alături de acesta fiind prezenți George Boroi, Secretar General COSR, Florin Mișcă, Secretar General Adjunct și Cristian Butariu, Director Departament Relații Internaționale și Comunicare.

Totodată, COSR a primit organizarea Adunării Generale EOC din 2024, an în care Mișcarea Olimpică din România aniversează 110 ani de existență. Locul de desfășurare al evenimentului va fi orașul Brașov.

Federația Română de Scrimă îl felicită pe Mihai Covaliu și salută recunoașterea COSR în Mișcarea Olimpică Europeană!