Ana Maria Brânză a reușit sâmbătă, 1 martie, un nou rezultat mare într-o etapă de Cupă Mondială la spadă seniori. La Saint Maur (Franța), Brânză a ajuns până în semifinale și a cucerit medalia de bronz. Până în semifinale, Ana a trecut pe rând de: Magdalena Piekarska (Polonia), scor 15-7, în turul I; Anastasia Ivchenko (Ucraina), scor 15-13, în turul II; 15-8 cu Man Wai Kong (Hong Kong), în optimi, și Yana Shemyakina (Ucraina), scor 6-5, în sferturi. În penultimul act, Ana a fost învinsă în minutul de aur de Xu Anqi (China), scor 7-8, și va urca pe treapta a treia a podiumului.

ana maria constantin bucuroasa

Și restul româncelor au mers bine în concursul individual. Simona Pop a ajuns până în optimi (15-10 cu Maria Udrea, 15-13 cu Yujie Sun, din China, și 9-15 cu Yana Zvereva, din Rusia), Ana Maria Constantin (foto) (15-9 cu Szasz Emese, din Ungaria, și 5-6 cu Rebecca Chimahusky, din SUA) s-a oprit în turul II, iar Maria Udrea (10-15 cu Simona Pop) și Ioana Dumitru (10-11 cu Rosella Fiamingo, din Italia) au fost eliminate în turul I.
Duminică, 2 martie, are loc proba pe echipe, unde România se numără printre favorite. Echipa lui Octavian Zidaru va fi formată din: Ana Maria Brânză, Simona Pop Deac, Maria Udrea și Ana Maria Constantin.
FOTO: Marie-Lan Tay Pamart