Prima echipă a clubului Steaua (Ștefan Baciu. Andrei Burghelea, Rareș Marghescu, George Petrache) a adus încă un titlu în palmaresul secției de scrimă! Roș-albaștrii au avut o semifinală dificilă, împotriva celor de la CS Satu Mare! Un meci în startul căruia steliști au suferit, ei fiind conduși în primele șase relee, atunci când sătmărenii păreau scăpați în câștigători. CS Satu Mare a condus chiat la zece puncte diferență însă Rareș Marghescu a făcut 12-5 cu Marton Mezinger, apropiindu-și echipa la doar trei puncte după releul al șaselea (27-30), iar Ștefan Baciu a adus egalarea câștigându-și schimbul cu 3-0 în fața lui Anton Cîmpan. Steaua a trecut în avantaj de un punct înaintea ultimului releu (40-39), pentru ca Rareș Marghescu să bifeze victoria CSA după un 5-2 în ultimul releu, cu Szbolca Szabo, stabilind scorul final la 45-41 în favoarea Stelei. În cealaltă semifinală CS Farul (Florin Mirică, Horia Nistor, Andrei Papp, Dimu Purcărea) a trecut fără mari probleme de LPS Craiova 1, pe care a învins-o cu 45-32.

Finala dintre Steaua și Farul a fost spectaculoasă și interzisă cardiacilor. Răsturnările de scor au fost destule, constănțenii conducând chiar cu 29-28 înainatea ultimului releu. A urmat însă un nou meci bun al lui Rareș Marghescu (10-8 cu Horia Nistor) și Steaua s-a impus la limită, 38-37, cucerind titlul național la spadă cadeți. Medalia de bronz a fost câștigată de CS Satu Mare (Anton Cîmpan, Luca Gurza, Marton Mezinger, Szabolcs Szabo), victorioasă în finala mică, 45-27, cu LPS Craiova 1 (Cristian Constantinescu, Cristian Corbu, Ovidiu Enescu, Alexandru Mihart).

REZULTATELE COMPLETE ALE TABLOULUI PRINCIPAL:

OPTIMI DE FINALĂ:

  • CS Farul Constanța – LPS Craiova 6 45-13
  • CS UNEFS București – CSȘ 1 Constanța 2 45-44
  • CSȘ 1 Constanța 1 – LPS Craiova 2 45-41
  • LPS Craiova 1 – LPS Craiova 3 45-29
  • CSA Steaua București 1 – LPS Craiova 4 45-22
  • LPS Bihorul Oradea – CSȘ Steaua București 45-30
  • CSA Steaua București 2 – CS Dinamo București 1 45-38
  • CS Satu Mare – LPS Craiova 5 45-17

TURNEUL PENTRU LOCURILE 9-16:

  • CSȘ 1 Constanța 2 – LPS Craiova 6 45-17
  • LPS Craiova 2 – LPS Craiova 3 45-37
  • CSȘ Steaua București – LPS Craiova 4 45-36
  • CS Dinamo București 1 – LPS Craiova 5 45-33
  • LPS Craiova 2 – CSȘ 1 Constanța 2 45-43
  • CS Dinamo București 1 – CSȘ Steaua București 45-39

TURNEUL PENTRU LOCURILE 13-16:

  • LPS Craiova 3 – LPS Craiova 6 45-25
  • LPS Craiova 4 – LPS Craiova 5 45-28

MECIUL PENTRU LOCUL 15:

  • LPS Craiova 5 – LPS Craiova 6 45-22

MECIUL PENTRU LOCUL 11;

  • CSȘ 1 Constanța 2 – CSȘ Steaua București 45-42

MECIUL PENTRU LOCUL 9:

  • CS Dinamo București 1 – LPS Craiova 2 45-27

SFERTURI DE FINALĂ:

  • CS Farul Constanța – CS UNEFS București 45-26
  • LPS Craiova 1 – CSȘ 1 Constanța 1 45-41
  • CSA Steaua București 1 – LPS Bihorul Oradea 45-39
  • CS Satu Mare – CSA Steaua București 2 43-38

TURNEUL PENTRU LOCURILE 5-8:

  • CS UNEFS București – CSȘ 1 Constanța 1 45-40
  • CSA Steaua București 2 – LPS Bihorul Oradea 45-41

MECIUL PENTRU LOCUL 5:

  • CSA Steaua București 2 – CS UNEFS București 45-36

SEMIFINALE:

  • CS Farul Constanța – LPS Craiova 1 45-32
  • CSA Steaua București 1 –  CS Satu Mare 45-41

MECIUL PENTRU LOCUL 3:

  • CS Satu Mare – LPS Craiova 1 45-27

FINALA:

  • CSA Steaua București 1 – CS Farul Constanța 38-37

CLASAMENT FINAL:

Loc Club Componența echipei
1 CSA STEAUA București 1 BACIU Ștefan, BURGHELEA Andrei, MARGHESCU Rareș, PETRACHE George
2 CS FARUL Constanța MIRICĂ Florin, NISTOR Horia, PAPP Andrei, PURCAREA Dimu
3 CS Satu Mare CÎMPAN Anton, GURZA Luca, MEZINGER Marton, SZABO Szabolcs
4 LPS Craiova 1 CONSTANTINESCU Cristian, CORBU Cristian, ENESCU Ovidiu, MIHART Alexandru
5 CSA STEAUA București 2 APARASCHIȚEI Andrei, NICA Iustin, RUSU Dragoș
6 CS UNEFS București DINA Alexandru, POPESCU Alexandru, SCARLAT Cris
7 CSȘ 1 Constanța 1 GHENCEA Mihai, PĂDUREANU David, SITA Ștefan
8 LPS BIHORUL Oradea NAGHI Vlad, POPA Gabriel, TĂMĂȘAN Mihnea, TUFAN Raul
9 CS DINAMO București 1 CAMPION Matei, FLORESCU Codruț, MARIN Matei, PÎRVAN Andrei
10 LPS Craiova 2 NIȚU Francesco, TOMA Sebastian, VASILESCU Gabriel, VIERU Dragoș
11 CSȘ 1 Constanța 2 BACIU Ștefan, ILIUŢĂ Luca, SLAVE Mihai
12 CSȘ STEAUA București BALOI Albert, BALOI David, COSTEA Andrei, TULPAN Ștefan
13 LPS Craiova 4 BOȘTINA Yiannis, DUȚĂ Andrei, NICOLAE Robert, POPESCU Dan
14 LPS Craiova 3 GIURCĂ Robert, NIȚU Massimo, STOICA David
15 LPS Craiova 5 DILGOCI Mihail, FOTESCU Darius, LUȚĂ Gabriel, MARINESCU Lucian
16 LPS Craiova 6 DIȚĂ Ion, FĂGET Alexandru, ȚUGUI Robert