CSA Steaua domina actuala ediție a Naționalelor de Cadeți și Juniori echipe, ajungând la al cincilea titlu cucerit în cele cinci zile de concurs scurse până astăzi! De această dată cele care au câștigat aurul au fost fetele de la spadă juniori, care n-au avut adversari în sferturi și în semifinale (45-18 cu LPS Craiova și 45-31 cu echipa secundă a Stelei). În finală s-a mai calificat și echipierele formației CS Dinamo, care au învins clar pe LPS Bihorul Oradea (45-30). În ultimul act, CSA Steaua 1 (Cristina Constantinescu, Bianca Moroianu, Emma Șonț, Irina Stan) a condus în startul meciului, dar CS Dinamo (Renata Axinte, Andrada Ghica, Mihaela Leonte, Diana Zota) au revenit și au luat conducerea pe tabelă – diferențele de puncte fiind totuși mici. La finele releului al cincilea scorul era 30-30, apoi dinamovistele au condus din nou (34-31), pentru ca înaintea ultimului releu scorul să fie 34-34. A urmat o dispută intensă între Cristina Constantinescu și Mihaela Leonte, dispută încheiată cu scorul de 11-8 pentru Cristina, care a asigurat astfel victoria echipei sale, CSA Steaua, cu 45-42. Medalia de bronz a fost câștigată de LPS Bihorul Oradea (Maria Cîmpan, Alexandra Drăgan, Andrea Muntean), care a dispus cu 45-39, în finala mică, de CSA Steaua București 2 (Diana Dona, Teodora Pavelescu, Ana Pîrva, Rodica Ștefănescu).

REZULTATELE COMPLETE ALE TABLOULUI PRINCIPAL:

OPTIMI DE FINALĂ:

  • CSȘ Steaua București 1 – CSȘ Steaua București 2 45-32
  • LPS Craiova – CSȘ Quarto București 45-30

MECIUL PENTRU LOCUL 9:

  • CSȘ Quarto București – CSȘ Steaua București 2 45-43

SFERTURI DE FINALĂ:

  • CS Dinamo București – CSȘ Steaua București 1 45-25
  • LPS Bihorul Oradea – CSȘ 1 Constanța 45-44
  • CSA Steaua București 2 – CS Farul Constanța 45-42
  • CSA Steaua București 1 – LPS Craiova 45-18

TURNEUL PENTRU LOCURILE 5-8:

  • CSȘ 1 Constanța – CSȘ Steaua București 1 45-36
  • CS Farul Constanța – LPS Craiova 45-42

MECIUL PENTRU LOCUL 7:

  • CSȘ Steaua București 1 – LPS Craiova 45-36

MECIUL PENTRU LOCUL 5:

  • CS Farul Constanța – CSȘ 1 Constanța 45-43

SEMIFINALE:

  • CS Dinamo București – LPS Bihorul Oradea 45-30
  • CSA Steaua București 1 – CSA Steaua București 2 45-31

MECIUL PENTRU LOCUL 3:

  • LPS Bihorul Oradea – CSA Steaua București 2 45-39

FINALA:

  • CSA Steaua București 1 – CS Dinamo București 45-42

CLASAMENT FINAL:

Loc Club Componența echipei
1 CSA STEAUA București 1 CONSTANTINESCU Cristina, MOROIANU Bianca, ȘONȚ Emma, STAN IRINA
2 CS DINAMO București AXINTE Renata, GHICA Andrada, LEONTE Mihaela, ZOTA Diana
3 LPS BIHORUL Oradea CÎMPAN Maria, DRĂGAN Alexandra, MUNTEAN Andrea
4 CSA STEAUA BUCurești 2 DONA Diana, PAVELESCU Teodora, PÎRVA Ana, ȘTEFĂNESCU Rodica
5 CS FARUL Constanța BULBOREA Roxana Mihaela, ION Theodora, ISMAILEANU Mara, REZEANU Casandra
6 CSȘ 1 Constanța CIOBANU Miruna, MATEESCU Eva, NICULAI Andreea, STAN Maria
7 CSȘ STEAUA București 1 BADEA Erica, CONSTANTIN Natalia,  YOUSOFIAN Daria
8 LPS Craiova ILIE Alexia, PAPUC Denisa, PREDOI Bianca, VULCĂNESCU Ana
9 CSȘ QUARTO București AVRAMESCU Diana, BALKO Denisa, GUŞATU Elena, PRISICEANU Miruna
10 CSȘ STEAUA București 2 STADLER Andreea, STANCIU Sabina, TUTA Melissa