Capitala Iordaniei, Amman, a găzduit sâmbătă și duminică, 27 și 28 august, concursul de spadă și floretă, feminin și masculin, intitulat „International Fencing Championships Under 15”.
Au participat peste 100 de sportivi din Iordania, Emiratele Arabe Unite și România. Țara noastră a fost reprezentată la această întrecere de ACS Stesial, care a deplasat în Iordania patru sportive: Alexandra Rusu, Ioana Drăghici, Ana Maria Melintescu și Andrada Ghica.
Rezultate ACS Scrima Stesial la „International Fencing Championships Under 15” Amman au fost următoarele:
Spadă feminin individual U11 – Locul 1 – Alexandra Rusu;
Floretă feminin individual U 11 – Locul 3 – Alexandra Rusu;
Spadă feminin individual U13 – Locul 1 – Ioana Drăghici, Locul 2 – Ana Maria Melintescu, Locul 3 – Andrada Ghica , Locul 7 – Alexandra Rusu;
Floretă feminin individual U 13 – Locul 1 – Ioana Drăghici, Locul 3 – Andrada Ghica, Locul 5 – Ana Maria Melintescu;
Spadă feminin individual U15 – Locul 1 – Andrada Ghica – Locul 3 – Ioana Drăghici, Ana Maria Melintescu;
Spadă feminin echipe U15 – Locul1 – ACS Stesial (Andrada Ghica, Ioana Drăghici, Ana Maria Melintescu).
Bilanțul ACS Stesial la „International Fencing Championships Under 15” Amman a fost următorul: cinci medalii de aur, o medalie de argint, cinci medalii de bronz, un loc 5 și un loc 7.
Sportivele de la ACS Stesial sunt pregătite de antrenoare Alina Ciuculescu.