Pentru al treilea an la rând, Federația Română de Scrimă se află alături de Fundația Prais. Dacă în 2014 și 2015 Federația Română de Scrimă a susținut demonstrații de scrimă în cadrul acțiunii „Și eu trăiesc sănătos”, în 2016 vom fi alături în acțiunea „Suntem generația în Mișcare” dar și în cea intitulată „Și eu trăiesc sănătos”. Astfel, începând de vineri, 1 aprilie, Federația Română de Scrimă va susține, cu sprijinul Fundației Prais, o serie de lecții deschise de scrimă în mai multe școli generale și licee din București și din țară.
Marți, 5 aprilie, sabrerii de la CSTA București, pregătiți de tehnicianul Emilian Nuță, au susținut o demonstrație de scrimă în fața a zeci de elevi de la Colegiul Tehnic „Mihai Bravu”. Alexandru Ghițescu și Nicolae Zaporojcenco i-au încântat pe elevi cu îndemânarea lor, iar antrenorul Emilian Nuță le-a prezentat celor prezenți câteva reguli de bază ale sabiei.
Programul următoarelor demonstrații de scrimă ale Federației Române de Scrimă, în colaborare cu Fundația Prais, este următorul:
Joi, 7 aprilie – ora 10:00 și ora 11:00 – Școala Gimnazială „Mircea Sântimbreanu;
Vineri, 8 aprilie – ora 10:00 și ora 11:00 – Școala Gimnazială „Mircea Sântimbreanu;
Luni, 11 aprilie – ora 15:30 – Colegiul Național „Sfântul Sava”;
Marți, 12 aprilie – ora 12:00 – Colegiul Tehnic de Aeronautică „Henri Coandă”;
Luni, 18 aprilie – ora 10:00 – Școala Superioară Comercială „Nicolae Kretzulescu”;
Miercuri, 20 aprilie – ora 12:00 – Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”.
Programul următoarelor lecții de scrimă va fi anunțat ulterior.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ ÎN 2016: