Memorialul “Pongracz Antal” la spadă seniori de la Târgu Mureş a ajuns la ediţia cu numărul șase. Sâmbătă, 14 martie, 13 spadasini din România şi Ungaria s-au duelat în sala de sport “Antal Pongracz” din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş. Locul întâi a fost ocupat de către Tardi Otto, care l-a învins în finală pe Alexandru Nyisztor Csaki, scor 15-14.
Clasamentul complet al ediției a șasea
1. Tardi Otto
2. Nyisztor Csaki Alexandru
3. Tardi Zoltan
4. Tardi Zsolt
5. Cârneci Cristian
6. Biro David
7. Aniculesei Cristian
8. Incze Aron
9. Thalmainer Zoltan
10. Bogozi Balint
11. Kolcsar Gedeon
12. Dalya David
13. Marko Balazs.
Organizatorii le-au pregătit câştigătorilor cupe, diplome, medalii, dar şi premii în bani. Locul întâi a fost recompensat cu 400 de lei, locul doi a primit 300 de lei, iar locul trei a încasat 200 de lei. În 2013, memorialul “Pongracz Antal” a fost câştigat de Arkoşi Bertalan, de la CS Satu Mare, iar în 2014 întrecerea a fost adjudecată de către Alexandru Nyisztor, de la CSU Târgu Mureș.
Cine a fost Pongracz Antal?
Pongracz Antal a fost unul dintre cei mai buni spadasini pe care i-a avut România. Campion mondial de tineret în 1967, Pongracz Antal a participat de trei ori la Jocurile Olimpice unde a obţinut două locuri patru şi o dată a terminat pe poziţia a şasea. A câştigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua şi are în palmares nenumărate titluri de campion naţionale şi cupe ale României.
Fost medic stomatolog şi reputat profesor de medicină, Pongracz Antal a decedat în 2008, când ar fi împlinit 60 de ani.