Federația Română de Scrimă a lansat sâmbătă, 26 aprilie, o campanie de colectare de jucării. Astfel, la cele trei săli de scrimă din București unde au avut loc competiții în week-end-ul 26-27 aprilie, Floreasca (Cupa CSTA la sabie), UNEFS (Cupa Engarde UNEFS) și Complexul Sportiv Ghencea (Cupa Primăverii), au existat urne speciale unde participanții, părinții, rudele sau prietenii sportivilor au adus cel puțin câte o jucărie pe care nu o mai folosesc acasă. Sportivii au răspuns prezent la campania Federației Române de Scrimă, iar în două zile s-au strâns peste 500 de jucării. Iar lucrurile nu s-a oprit aici. Aproape în fiecare zi, la sediul Federației Române de Scrimă sosesc pachete cu jucării, iar în campanie a intrat și Ana Maria Brânză. Liderul clasamentului Cupei Mondiale de spadă senioare a o renunțat, în week-end-ul trecut, la o parte din jucăriile pe care le avea acasă pentru a-i face fericiți pe copiii cărora soarta le-a surâs mai puțin.
Până pe 20 mai, dată la care jucăriile vor fi duse la dezinfectat și la reambalat, toți cei care doresc pot să mai aducă jucării la una din cele trei săli menționate mai sus. Pe 1 iunie, cei mai buni scrimeri români și oficiali din conducerea Federației Române de Scrimă vor distribui jucăriile strânse la mai multe centre de plasament și case de copii din București și împrejurimi.
În curând vom anunța și casele de copii care vor beneficia de aceste cadouri din parte scrimerilor români.