Ambiţionată de medalia de bronz cucerită sâmbătă, 8 februarie, de succesul lui Tiberiu Dolniceanu în proba individuală, naţionala de sabie băieţi a României va încerca să ajungă pe podium duminică, 9 februarie, în concursul pe echipe de la Cupa Mondială de la Madrid. Prima încercare pentru elevii lui Mihai Covaliu este reprezentată de naţionala statului Puerto Rico. România îi are în componenţăpe următorii sabreri: Tiberiu Dolniceanu, Alin Badea, Ciprian Gălăţanu şi Iulian Teodosiu. Dacă trec de Puerto Rico, tricolorii vor întâlni în turul II câştigătoarea duelului dintre Franţa şi Mexic.


UPDATE, ora 11:40 – Sabrerii români s-au calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale de sabie seniori de la Madrid după ce au dispus în turul I de Puerto Rico cu 45-23. În optimi, elevii lui Mihai Covaliu se vor lupta cu Franţa, de la ora 12:00, ora României.


UPDATE 2, ora 14:40 – România a fost eliminată în optimiele Cupei Mondiale de sabie de la Madrid după un meci dramatic cu Franţa, scor 44-45. Românii au fost trimişi astfel să lupte petabloul pentru locurile 9-16, acolo unde au trecut deja de Spania, scor 45-35, iar pentru a ajunge în finala pentru locul 9 vor trebui să elimine şi Iranul.


UPDATE 3, ora 16:16 – România a învins Iranul cu 45-28 și se va bate cu China pentru locul 9 la Cupa Mondială de sabie de la Madrid.


 

UPDATE 4, ora 17:05 – România a încheiat cu fruntea sus etapa de Cupă Mondială de sabie de la Madrid după ce a învins naționala Chinei în finala pentru locul 9, scor 45-32.