Localitatea germană Heidenheim a găzduit sâmbătă și duminică, 11 și 12 noiembrie 2017, etapa cu numărul patru din sezonul 2017-2018 al Circuitului European de cadeți, în proba de spadă feminin.
În Germania au fost prezente 234 de sportive din 23 de țări, iar România a fost reprezentată de 13 sportive: Cristina Constantinescu (CSA Steaua), Maria Crăciun (CS Satu Mare), Claudia Durău (LPS Craiova), Talida Enache (CS UNEFS), Andrada Ghica (ACS Stesial), Zsofia Kato (CS Satu Mare), Astrid Kiss (CS Satu Mare), Mihaela Leonte (CSS Quarto), Ana Maria Melintescu (ACS Stesial), Bianca Moroianu (CSS Quarto), Melany Pfeifer (CS Satu Mare), Boglarka Szabo (CS Satu Mare) și Diana Zota (ACS Stesial).
După ce sâmbătă a avut loc proba individuală, duminică, 12 noiembrie, s-a disputat întrecerea pe echipe. Au participat 21 de formații, iar cel mai bun rezultat al delegației noastre a fost obținut de către România1, care s-a clasat la final pe locul al doilea. Iar România2 a încheiat proba din Germania pe locul 17. Parcursul României1 spre podium a fost următorul: tabloul de 32 – liber; tabloul de 16 – 45-32 cu Franța2; tabloul de 8 – 45-43 cu Rusia2; semifinale – 45-40 cu Italia1; finala – 34-44 cu Rusia1.
Componența celor două echipe ale României a fost următoarea:
România1: Cristina Constantinescu (CSA Steaua), Andrada Ghica (ACS Stesial), Talida Enache (CS UNEFS), Mihaela Leonte (CSS Quarto);
România2: Ana Maria Melintescu (ACS Stesial), Bianca Moroianu (CSS Quarto), Diana Zota (ACS Stesial), Claudia Durău (LPS Craiova).
Podiumul probei pe echipe de la Heidenheim arată astfel: 1. Rusia1, 2. România, 3. Italia1.
Următoarea etapă din Circuitul European de cadeți, în proba de spadă feminin, din sezonul 2017-2018, va avea loc la Helsinki (Finlanda), în perioada 18-19 noiembrie 2017.