“Gerevich-Kovács-Kárpáti” – Cupa Mondială sabie, individual, masculin, Budapesta

Federația Internațională a dat restart competițiilor de calificare la Jocurile Olimpice Tokyo 2020, la Budapesta. România a deplasat la competiție o delegație compusă din 4 fete și 8 băieți, 2 antrenori și 3 arbitrii.

În competiția masculină, din cei opt sabreri români înscriși de antrenorul Rareș Dumitrescu în calificări, patru au acces pe tabloul principal.

Răzvan Ursachi a totalizat 6 victorii în grupe și s-a calificat direct pe tabloul principal, unde, în primul tur, îl va înfrunta pe francezul Charles Colleau.

Iulian Teodosiu, care a trecut de grupe cu 4 victorii și 2 înfrângeri, a avut nevoie de două victorii pe tabloul preliminar (15-9 cu belarusul Siarhei Kisel și 15-11 cu ucrainianul Bogdan Platonov) pentru a evolua în primii 64, împotriva coreanului Kim Junghwan.

George Dragomir a reușit să adune 5 victorii în grupe și a suferit o înfrângere. Pe tabloul preliminar George a reușit două victorii, 15-12 cu VachtangiArchvadze (Georgia) și 15-12 cu magjairul Martin Nagy, calificându-se pe tabloul principal. Adversarul său va fi Matyas Szabo, din Germania. Matyas este fiul multiplilor medaliați olimpici, mondiali și europeni pentru România, Reka și Vilmoș Szabo.

Alin Badea a reușit 5 victorii în grupe și a suportat o înfrângere. El a fost nevoit să câștige două tururi preliminare ca să acceadă pe tabloul principal. Astfel, Alin s-a impus cu 15-10 la Vazha Retchia (Georgia) și 15-9 în fața lui Jonah Shainberg (SUA). Alin va trage mâine în primul asalt cu Ha Hansol (Kor).

Din păcate, Răzvan Stănescu a fost la un meci de calificare. După 5 victorii în grupe și o înfrângere, Răzvan a câștigat primul asalt cu venezueleanul Abraham Rodriguez (15-12), dar a pierdut la limită, 13-15, în fața francezului Baptiste Dubarry. Stănescu a fost clasat pe locul 69 la această competiție.

Tot în preliminarii au pierdut și Sorin Eftimie (locul 117) și Matei Cîdu (locul 113). Ei au fost învinși de maghiarul Lehel Gyorgy, cu 15-8, respectiv, americanul Andrew Mackiewicz, cu 15-6.

Asalturile de pe tabloul principal încep mâine la Budapesta.