Capitala Serbiei, Belgrad, a găzduit duminică, 16 martie, o nouă etapă de Cupă Mondială la floretă juniori, feminin și masculin. România a avut șapte reprezentante în proba individuală feminină, în frunte cu Maria Boldor, recent medaliata cu bronz la Campionatele Europene de scrimă de cadeți și juniori de la Jerusalim. Cele șapte sportive care au reprezentat țara noastră la Belgrad au fost: Maria Boldor, Ana Boldor, Mălina Călugăreanu, Corina Damaschin, Isabelle Stan, Anette Varga și Laura Vîrga.
De altfel, Maria Boldor a obținut și cel mai bun rezultat pentru delegația României, reușind să se claseze pe poziția a șaptea. Totodată Mălina Călugăreanu a fost eliminată în optimi, chiar de către Maria Boldor.
„A fost o evoluție bună a fetelor noastre. Sunt destul de mulțumit, dar mai avem mult de muncă pentru a pregăti așa cum trebuie Campionatele Mondiale din aprilie”, a declarat antrenorul Ducu Petre pentru site-ul oficial al Federației Române de Scrimă.
Delegația noastră a fost condusă de antrenorul Ducu Petre și de arbitrul Mihai Predescu.