Renumita revistă lunară– Ilfov Sport – a dedicat numărul din martie femeilor celebre din sportul românesc, iar pe copertă apare singura campioană olimpică din scrima din țara noastră, Laura Badea-Cîrlescu.
Reporterul Narcis Drejan, unul dintre cele mai bune condeie din presa sportivă autohtonă, a realizat un excelent interviu cu Laura Badea-Cîrlescu, în prezent director al Academiei Olimpice și consilier al președintelui Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Alin Petrache.
Iată câteva spicuiri din interviul din Ilfov Sport.
Ce le lipsește sportivilor de astăzi pentru a avea performanțele Laurei Badea?
Cred că mai multă dorință, în rest nu le lipsește nimic, și poate un impuls din partea familiei, să își ducă de fiecare dată cu drag copiii să practice sport. Noi, ca popor, suntem talentați, cu puține fonduri am demonstrat că putem lua medalii. Dacă vă referiți la scrimă, știu, numărul de participanți la un concurs e destul de mic, dar și oferta e mare, tot felul de sporturi, multe cluburi private astăzi. Când eram eu mică, toți copiii se înghesuiau să ajungă la un sport. La Clubul Sportiv Școlar numărul 1 eram în jur de 50-60 de copii care mergeam la scrimă. Era o plăcere să mergi zi de zi la antrenament, dar și pentru că nu aveai altceva de făcut. Poate și faptul că se distrează prea mult? Eu am fost și la discotecă, e adevărat că pe atunci discoteca se încheia la ora 22.00, deci nu pot spune că n-am avut copilărie sau că nu ne distram. Astăzi, e adevărat, totul e diversificat, însă dacă mă refer strict la mine, știu că n-am fumat, am încercat dar nu mi-a plăcut. De băut, ca fetele, câte un pahar de vin, niciodată cu exagerări, iar când eram mică țin minte că mă jucam la greu, și mă credeam Nadia. Toate fetele se credeau Nadia Comăneci după medalia de la Montreal din 1976. Cred că sportivul de astăzi trebuie să înțeleagă că uneori nu sunt de ajuns 2 ore de antrenament, să faci mai mult, să nu te mulțumești cu puțin. Și să nu ignore școala.
Laura Badea a fost o sportivă foarte sensibilă, v-am văzut de multe ori în lacrimi pe planșă. Exista vreun motiv?
Am plâns de foarte multe ori, dar asta și pentru că îmi doream enorm să câștig. Toate aceste aspecte fac parte din viață, râzi și plângi. Într-un interval de câteva minute simți că renaști. Țin minte că la ultimele Jocuri Olimpice, în 2012, la Londra, coreeanca Shim a Lam a trăit drama carierei sale, pierzând titlul olimpic dintr-o eroare a arbitrilor. A stat o oră pe planșă și a plâns non-stop, pentru că părăsirea planșei aducea și validarea rezultatului. E cel mai urât lucru să fii nedreptățit și am pățit-o și noi în 1997, la Cape Town, cu Italia, când am ieșit pe locul 2. Pe atunci nu exista nici proba video, făceai contestație, deci lacrimile apar și de pe urma nedreptății. Orice sport e încărcat de emoție.
Există vreun regret în cariera dumneavoastră?
Poate acela că nu am câștigat Jocurile Mondiale Universitare, dar Dumnezeu mi-a dat atâtea, pe lângă rezultatele obținute, încât nu am timp de regrete.
Interviu complet cu Laura Badea-Cîrlescu poate fi citit doar achiziționând revista Ilfov Sport de la punctele de difuzare ale presei.