Ziua a opta a Campionatului European de Scrimă pentru cadeți și juniori de la Maribor debutează la ora 10:00 cu proba de spadă juniori feminin individual.
La start se vor prezenta 88 sportive, iar printre ele se vor număra și patru spadasine din România. Este vorba de Claudia Năboiu (CSM Oradea), Cezara Constantin (LPS Craiova), Bianca Benea (CSM Oradea) și Ramona Calcan (CSA Steaua). Pentru început se vor trage grupe preliminare: trei de șase și zece de câte șapte sportive. La finalul grupelor se va alcătui un clasament, iar primele 67 se vor califica pe un tablou incomplet de 128, de eliminare directă. Claudia Năboiu, Cezara Constantin, Bianca Benea și Ramona Calcan vor trage pentru început în următoarele grupe preliminare:

1.grupa Naboiu 2.grupa Benea 3.grupa Calcan 4.grupa Constantin
Programul complet al probei de spadă juniori feminin individual arată astfel:
Ora 10:00 – start probă spadă feminin individual
Ora 19:00 – semifinale spadă feminin individual
Ora 20:10 – finală spadă feminin individual
Ora 20:50 – festivitatea de premiere.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția spadasinelor române la Maribor.

Bianca Benea cu Nicolae Ille Bianca Benea si Ramona Calcan
FOTO: Augusto Bizzi


UPDATE, ora 12:06 – Claudia Năboiu, Cezara Constantin, Bianca Benea și Ramona Calcan și-au încheiat evoluțiile în grupele preliminare cu următoarele rezultate:

1.rez Naboiu 2.rez Benea 3.rez Calcan 4.rez Cezara
În urma acestor rezultate, cele patru sportive din România s-au clasat la finalul grupelor pe următoarele poziții: Claudia Năboiu – locul 36, Cezara Constantin – locul 38, Bianca Benea – locul 77 și Ramona Calcan – locul 84. Claudia Năboiu și Cezara Constantin continuă concursul, iar Bianca Benea și Ramona Calcan sunt eliminate.


UPDATE, ora 12:13 – Claudia Năboiu și Cezara Constantin au liber în 128, iar în 64 vor trage astfel:
Ora 12:30 – Cezara Constantin – Nicol Foietta (Italia)
Ora 12:50 – Claudia Năboiu – Dar Hecht (Israel).


UPDATE, ora 13:57 – Claudia Năboiu și Cezara Constantin au fost eliminate în 64 după următoarele rezultate:
Cezara Constantin – Nicol Foietta (Italia) 11-12
Claudia Năboiu – Dar Hecht (Israel) 11-15.


UPDATE, ora 15:45 – În urma evoluției de azi, cele patru spadasine din România au încheiat concursul pe următoarele poziții: Claudia Năboiu – locul 43, Cezara Constantin – locul 45, Bianca Benea – locul 77 și Ramona Calcan – locul 84.