Sâmbătă și duminică, pe 7 și 8 iunie, în orașul bulgar Plovdiv s-a desfășurat a doua ediție a Cupei Balcanice la spadă pentru seniori, individual și pe echipe. La start s-au aliniat 68 de sportivi din Bulgaria, Macedonia, România și Turcia. Din țara noastră au participat sportivi de la CSU Craiova, UNEFS București și CSM Oradea. Organizată de către Fencing Club Sofia, în colaborare cu Federația Bulgară de Scrimă, Cupa Balcanică a fost dominată clar de sportivii din România, care s-au impus în trei din cele patru probe.
În proba feminină individual, locul 1 a fost ocupat de Raluca Sbîrcia (CSU Craiova), poziția a doua i-a revenit sportivei Ana Maria Constantin (CSM Oradea), iar pe trei s-a clasat Alice Tudor (CSU Craiova). Restul fetelor din România au ocupat următoarele poziții: Cristina Vasile (CSU Craiova) – locul 5, Oana Puiu (CSU Craiova) – locul 9 și Alexandra Olteanu (CSM Oradea) – locul 11.
În proba masculină individual, cei mai bine clasați români au fost Lucian Ciovică (CSM Crișul Oradea) – locul 5 și Adrian Dabija (UNEFS București) – locul 6.
Pe echipe, ambele probe au revenit sportivilor de la CSU Craiova, în următoarea componență:
Feminin – Raluca Sbîrcia, Oana Puiu, Alice Tudor și Cristina Vasile;
Masculin – Robert Sfîrloagă, Ionuț Trandafirescu și Dorian Pîrvan.
Trebuie completat faptul că, la feminin, locul doi a fost ocupa de o echipă mixtă româno-bulgară alcătuită din, Ana Maria Constantin, Alexandra Olteanu și Ludmilla Kutsarova, iar la masculin, mixt-ul UNEFS-CSM Oradea a terminat pe locul cinci în componența Adrian Dabija, Dorin Bazavan, Daniel Gavriluț și Lucian Ciovică. Tot la masculin a tras și o echipă românească de veterani format din Cristian Ungureanu, Adrian Stanciu și Ovidiu Neagu, care s-a clasat pe locul 8.
Festiviatea de premiere a fost oficiată de către Velitcha Hristeva, vicepreședinte FIE și președintele Federației Bulgare de Scrimă.