Cupa Mondială juniori spadă – Udine 2023
Feminin, individual
Alexandra Drăgan, Andreea Muntean și Mia Petra Jurău au părăsit competiția după faza grupelor.
Pe tabloul de 256, Isabella Andreea Niculai a învins-o în turul al doilea pe Vasilisa Shevchenko, din Finlanda, cu 15-9. S-au mai calificat în turul al treilea Erica Badea (15-13 cu poloneza Patrycja Radwan) și Emma Șonț (15-7 cu Isabel Gonzalez Rodriguez, din Columbia).
Theodora Ion a fost eliminată în turul al doilea, după 12-15 în fața chinezoaicei Li Xinyao. Același lucru s-a întîmplat și în cazul Renatei Axinte, învinsă la limită în turul secund de Allegra Cristofolleto, din Italia, cu 15-14.
În turul al treilea, Isabella Andreea Niculai a cedat cu 9-15 în fața Gretei Gachalyi, din Italia; Erica Badea a fost învinsă de poloneza Oliwia Tercjak (15-11), iar Emma Șonț a fost singura tricoloră calificată mai departe, după 15-11 cu Styliani Kefala Tsorou (Grecia).
Emma a pierdut în 16-imi, la poloneza Oliwia Tercjak, care s-a impus foarte greu în fața româncei, cu 13-12.
În clasamentul final al competiției, Emma Șonț a ocupat locul 17, iar Erica Badea locul 44. Isabella Andreea Niculai s-a clasat pe locul 51, Theodora Ion pe 96, în timp ce Renata Axinte a fost pe 108.