Sala Polivalentă din Craiova va găzdui sâmbătă, 7 noiembrie 2015, ediția cu numărul cinci a Trofeului Alfredo Bachelli la spadă masculin și feminin, doar la individual.
La startul competiției și-au anunțat participarea, în total, peste 150 de sportivi din mai multe țări din Europa.
La conferința de presă de miercuri, 4 noiembrie, organizatorii au anunțat că ediția din acest an va fi dedicată memoriei profesorului Dumitru Popescu, antrenor emerit de scrimă care a decedat pe 2 iunie 2015.
„Aducem în acest an un omagiu profesorului antrenor emerit Dumitru Popescu. Dânsul a fost inițiatorul acestui turneu. Trofeul Alfredo Bachelli se va desfășura în memoria dânsului, iar mai multe plachete vor avea inscripționate pe verso numele Dumitru Popescu. Așteptăm peste 150 de sportivi la ediția din acest an”, a declarat Cătălin Brândușoiu, director adjunct în cadrul Liceului cu Program Sportiv „Petrache Trișcu” Craiova.

Mesaj de susținere de la Craiova pentru doamna Ana Pascu!

„Acest concurs tindem să devină în câțiva ani etapă în calendarul Cupei Mondiale de spadă seniori. Scrima merită să fie promovată în orașul nostru. Foarte mulți sportivi de mare valoare au fost formați în Craiova și îmi doresc să avem cât mai mulți spectatori sâmbătă, în Sala Polivalentă. Mulțumim componentelor echipei naționale de spadă feminin care vor participa sâmbătă la concurs. Înseamnă foarte mult pentru noi faptul că ele vin an de an la Craiova, la această competiție. Pe viitor ne dorim să mai înființăm un concurs internațional de scrimă care să se intituleze Trofeul <<Dumitru Popescu>>”, a declarat Pavel Badea, președintele Clubului Sportiv Universitatea Craiova, care a trimis un mesaj de susținere către doamna Ana Pascu, al cărui fiu a fost rănit vineri seara, în incendiul de la Clubul Colectiv: „Din păcate, doamna Ana Pascu nu va putea fi prezentă sâmbătă la Craiova, deși inițial, când i-am lansat invitația, în urmă cu mai multe săptămâni, ne-a spus că va veni. Dânsa trece acum prin momente foarte grele și vreau să o asigur de tot sprijinul nostru și ne rugăm ca fiul dânsei și toți răniții din Clubul Colectiv să își revină cât mai repede. Totodată, dorim să începem concursul de sâmbătă cu un moment de reculegere în memoria victimelor de vineri, 30 octombrie”.
Trofeul Alfredo Bachelli este organizat de către CSU Craiova, Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trișcu” și Federația Română de Scrimă.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ:
logo_RODOTEX_rgb_trans