Confederația Europeană de Scrimă a demarat la începutul lunii decembrie a anului trecut un nou proiect extrem de ambițios și binevenit pentru scrimerii din întreaga Europă.
Astfel, sâmbătă, 5 decembrie 2015 a debutat primul sezon din Circuitul European U14. Întrecerile au loc la toate cele trei arme – spadă, floretă și sabie – la feminin și masculin, doar la individual.
România a găzduit și ea un prim concurs în cadrul acestui Circuit European U14. Astfel, sâmbătă și duminică, în perioada 23-24 aprilie, la București a avut loc etapa a opta din Circuitul European U14 la spadă feminin și masculin, doar la individual.
Întrecerea, care a fost organizată de CS UNEFS în colaborare cu Federația Română de Scrimă, s-a desfășurat la Sala de Scrimă Floreasca din București. La start s-au prezentat, în total, 61 de sportivi, iar învingători au fost Daniel Popa (CS UNEFS) – la masculin, și Daria Olteanu (CSS1 Constanța) – la feminin.
Clasamentele finale ale celor două probe arată astfel:
MASCULIN
masculin
FEMININ
feminin
Calendarul complet al primului sezon din Circuitul European U14 poate fi văzut mai jos.
pdficon
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ ÎN 2016:
logo_RODOTEX_rgb_trans