Sâmbătă și duminică, 25 și 26 octombrie, orașul austriac Klagenfurt a găzduit a doua etapă din Circuitul European de spadă pentru cadeți, individual și pe echipe, feminin și masculin, sezonul 2014-2015. La start au fost prezenți 387 de sportivi din 31 de țări, printre care s-a numărat și România. Țara noastră a fost reprezentată de 15 sportivi, atât la masculin și feminin, după cum urmează:
Masculin: Dorin Băzăvan, David Biro, Nicolae Drăgoi, Daniel Gavriluț, Zoltan Kato, Adam Macska, Marton Szep, David Ziman;
Feminin: Denisa Barosan, Bianca Benea (foto), Teodora Coste, Dumitru Rebeca, Csilla Nagy, Amarillisz Palai, Zsuzsa Schlier.
La feminin individual, cel mai bun rezultat al României a fost obținut de orădeanca Bianca Benea. Excelent coordonată de pe margine de antrenorul Nicolae Ille, Bianca a terminat concursul pe locul cinci, fiind la un pas de semifinale. Celelalte românce s-au clasat pe următoarele poziții: Rebeca Dumitru – locul 40, Amarillisz Palai – locul 42, Teodora Coste – locul 67, Zsuzsa Schlier – locul 82, Csilla Nagy – locul 84, Denisa Barosan – locul 88.
În concursul feminin pe echipe, România a terminat pe locul 7. Echipa noastră a fost alcătuită din: Denisa Baronsa, Bianca Benea, Rebeca Dumitru și Zsuzsa Schlier.
La masculin individual, cel mai bun rezultat al României a fost obținut de către David Biro, care a terminat întrecerea pe poziția a zecea. Ceilalți sportivi din România s-au clasat pe următoarele poziții: Marton Szep – locul 72, Nicolae Drăgoi – locul 89, Adam Macska – locul 94, Dorin Băzăvan – locul 100, Zoltan Kato – locul 138, David Ziman – locul 139, Daniel Gavriluț – locul 172.
În concursul masculin pe echipe, România a terminat pe locul 14. Echipa noastră a fost alcătuită din: Nicolae Drăgoi, David Biro, Dorin Băzăvan, Daniel Gavriluț.

10771_835071216513134_2422473829848422268_n 10325132_835071169846472_5168478106514121738_n 10354599_835580779795511_8814643873506364811_n 10626797_835566013130321_3390510584413768010_n 10676367_835071259846463_1074740172148922682_n Dorin Bazavan