Prima etapă din sezonul 2016-2017 al Cupei Mondiale de spadă seniori masculin are loc la finalul acestei săptămâni, de vineri și până duminică, în perioada 28-30 octombrie 2016, în Elveția, la Berna.
La startul competiției s-au înscris 240 de sportivi de pe întreg mapamondul, iar printre ei se numără și patru români. Este vorba de Liviu Dragomir (CSU Craiova), Adrian Szilagyi (CSM Satu Mare), Andrei Timoce (CSM Satu Mare) și Adrian Dabija (CS UNEFS).
Vineri, în prima zi de concurs au avut loc calificările pentru tabloul principal de 64 în proba individuală, dar toți cei patru sportivi români au ratat intrarea pentru întrecerea de sâmbătă.
Rezultatele obținute vineri la Berna de către Liviu Dragomir (CSU Craiova), Adrian Szilagyi (CSM Satu Mare), Andrei Timoce (CSM Satu Mare) și Adrian Dabija (CS UNEFS) au fost următoarele:
GRUPELE PRELIMINARE
1-rez-timoce 2-rez-dragomir 3-rez-dabija 4-rez-szilagyi
TABLOUL PRELIMINAR DE 256
Adrian Szilagyi – liber
Liviu Dragomir – liber
Andrei Timoce – liber
Adrian Dabija – Julien Granet (Franța) 15-11
TABLOUL PRELIMINAR DE 128
Adrian Szilagyi – Andrea Santarelli (Italia) 9-15
Liviu Dragomir – Jonathan Bonnaire (Franța) 10-15
Andrei Timoce – John Edison Rodriguez (Columbia) 15-14
Adrian Dabija – Ido Herpe (Finlanda) 9-15
TABLOUL PRELIMINAR DE 64
Andrei Timoce – Maxime Brinck-Croteau (Canada) 7-8.
În urma acestor rezultate, cei patru spadasini români au încheiat proba individuală de la Berna pe următoarele poziții: Andrei Timoce (CSM Satu Mare) – locul 73, Adrian Szilagyi (CSM Satu Mare) – locul 105, Liviu Dragomir (CSU Craiova) – locul 122 și Adrian Dabija (CS UNEFS) – locul 155.
Programul următorelor două zile de concurs de la Berna este următorul:
SÂMBĂTĂ, 29 OCTOMBRIE
Ora 10:00 – start tabloul de 64 probă individuală;
Ora 18:00 – semifinalele și finala în proba individuală;
Ora 19:30 – festivitatea de premiere;
DUMINICĂ, 30 OCTOMBRIE
Ora 9:00 – start probă pe echipe;
Ora 15:00 – finala mică și finala mare în proba pe echipe;
Ora 16:00 – festivitatea de premiere.
Programul este adaptat după ora României.
Următoarea etapă de Cupă Mondială la spadă seniori masculin din sezonul 2016-2017 va avea loc în Argentina, la Buenos Aires, în perioada 18-20 noiembrie 2016.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția spadasinilor români în Elveția.
FOTO: Augusto BIZZI