Reputatul antrenor Horia Gheorghe s-a retras din activitate și a ieșit la pensie de la 1 noiembrie. Momentul a fost marcat la începutul acestei ieri printr-o serie de manifestări la Constanța și București.
Horia Gheorghe (preşedinte, din această vară, al Asociaţiei Judeţene de Scrimă Constanţa), are o carieră de 40 de ani în antrenorat, la CSS1 şi CS Farul Constanța, iar marți seara a fost sărbătorit la clubul Farul Constanța, cu ocazia ieşirii la pensie. Evenimentul festiv a coincis cu ziua de naştere a reputatului tehnician, care a împlinit marți, 2 decembrie, 65 de ani.
„Horia Gheorghe este unul dintre veteranii CS Farul, unul dintre cei mai longevivi salariaţi şi unul dintre cei mai buni antrenori pe care i-am avut. I-a adus clubului rezultate însemnate şi nenumărate medalii“, a declarat Ilie Floroiu, directorul CS Farul. La evenimentul de la club au fost prezenți şi sportivi tineri, printre care s-au numărat Cosmin Kortyan, Dan Măcelaru, Horia Zugravu, Silviu Loghin, Mădălina Ciucuraş sau Bogdan Negraia. „Felicitări pentru întreaga carieră. Domnul antrenor Horia Gheorghe este un om de valoare al Constanţei. Vă mulţumim pentru ce aţi făcut, faceţi şi veţi face şi în viitor pentru noi“, a fost mesajul unui alt fost elev de-al lui Horia Gheorghe, Răzvan Micu.
Joi dimineața, 4 decembrie, antrenorul Horia Gheorghe a fost prezent la București unde a primit o plachetă din partea Federației Române de Scrimă, în semn de recunoaștere și de mulțumire a muncii depuse în slujba acestui sport.

Articol de excepție în Ziua de Constanța

Mass-media din Constanța a marcat așa cum se cuvine retragerea antrenorului Horia Gheorghe printr-o serie de articole de excepție. Unul dintre ele în puteți citi mai jos.
Pasiunea sportivă a lui Horia Gheorghe (sportiv, iar ulterior, antrenor) l-a atins şi pe fiul său, Andrei (28 de ani), care, atunci când era mic, a făcut şi el scrimă. Ulterior, s-a orientat către domeniul artistic, devenind regizor. În prezent, lucrează în această branşă, dar şi în publicitate.
„Andrei a făcut scrimă până pe la 14 ani, când şi-a rupt piciorul. Îi plăcea însă, în egală măsură, şi lumea filmului, iar cum eu eram prieten cu Dan Chişu, a ajuns şi băiatul meu pe acest tărâm mirific. De altfel, ulterior, cei doi au colaborat la filme“, a declarat Horia Gheorghe. Fiul său a semnat regia filmului „Planşa“, dar este şi producător al filmului (alături de Dan Chişu), şi scenarist (împreună cu Bogdan Ivaşcu). „Toate filmările au avut loc, timp de o lună, la Constanţa, în sala de scrimă de la CS Farul, în vestiarele acesteia, în diferite puncte din oraş şi în port. Eu joc rolul unui antrenor. Pe lângă protagonişti (Olimpia Melinte şi Silvian Vâlcu), a evoluat în film şi Marian Adochiţei, actor din Constanţa. De asemenea, au avut apariţii şi scrimeri profesionişti, constănţeni, precum Dumitru Costrăşuc, Cristina Răceu sau George Drobot. Pentru a deprinde mişcările de scrimă, actorii au venit la Constanţa cu o săptămână înaintea startului filmărilor şi au exersat“, a dezvăluit Horia Gheorghe.

Puştiul Horia se antrena alături de ansamblul „Brâuleţul“

Tehnicianul a ieşit la pensie de la CS Farul pe 1 noiembrie, după ce a slujit cu credinţă clubul constănţean timp de 39 de ani, începând cu 15 mai 1975. Născut la Constanţa, Horia Gheorghe a început scrima la zece ani, tot la clubul Farul. „Primul meu antrenor a fost Nicolae Pufnei, cel care a pus bazele scrimei la Constanţa. Mă antrenam într-o clădire din spatele magazinului «Tomis», în care repeta şi ansamblul «Brâuleţul». Sala de scrimă era la etaj. După un an, în 1961, Pufnei a plecat, iar în continuare am lucrat cu un antrenor venit de la Bucureşti, Ion Popescu. Din 1964, am intrat sub bagheta lui Mihai Echimenco. În 1974, la 25 de ani, când încă mai concuram, am început să şi antrenez, la Şcoala Sportivă numărul 1, care înfiinţase secţia de scrimă. Iar peste un an am trecut antrenor la CS Farul“, povesteşte Horia Gheorghe.

Repartizat ca profesor de matematică în judeţul Botoşani

Motivul pentru care acesta s-a dedicat atât de tânăr antrenoratului a fost viaţa grea pe care o ducea familia sa. Horia rămăsese fără tată, care decedase, iar din scrimă, ca sportiv, nu putea trăi. Astfel că a intrat în antrenorat, deşi urmase Matematica la Institutul Pedagogic din Constanţa! „Unii vecini ai mei dăduseră admitere la Politehnică şi m-au convins şi pe mine. N-am reuşit însă la examen, iar după ce am făcut şi armata, am dat la Matematică. Am fost bursier şi am dus la capăt cei trei ani de studii, deşi, la un moment dat, mi s-a propus să trec la Sport, eu făcând, pe lângă scrimă, şi yachting. Repartiţia ca profesor am primit-o însă tocmai în Moldova, la Prăjeni, în judeţul Botoşani. Nu m-am dus acolo, iar vreo două luni am profesat într-o localitate din judeţul Constanţa, începând şi un curs de antrenor de scrimă“, arată Horia Gheorghe.

Farul – Steaua, un duel la baionetă

Ca sportiv, acesta a început cu floreta, apoi a concurat numai la spadă. A ocupat locul şase la individual, la Campionatul de juniori, atunci când colegul său de la Farul, Nicolae Dumitrescu, s-a clasat pe prima poziţie. Ulterior, la seniori, a promovat cu echipa Farului în Divizia A (când era deja şi antrenor). La CSS1 a lucrat la început cu echipe şi de floretă, şi de spadă, începând să apară şi rezultatele, formaţia intrând în Divizia B. „Îmi amintesc din acea perioadă de scrimeri precum Mircea Solomon şi Relu Popescu. După ce am ajuns la Farul, în 1975, am lucrat un an cu copii. Apoi, din 1976, am preluat echipa masculină de spadă, cu care, până în 1983, am ocupat de opt ori locul doi, de fiecare dată în spatele Stelei. În 1983, Ion Dima a ieşit campion naţional, iar Ion Niţulescu a venit pe doi. Erau şi alţi sportivi deosebiţi: Dan Podeanu, Liviu Angelescu sau Romeo Ene, campion la tineret. Erau şi componenţi ai lotului naţional şi aveau rezultate bune şi la întrecerile externe“, arată Horia Gheorghe, care, între 1992 şi 1995, a activat şi la Centrul Olimpic de la Craiova.

Horia Gheorghe: „În scrima din România, am legat prietenii pe viaţă“

Proaspătul pensionar remarcă şi alte generaţii de sportivi care i-au trecut prin mână. „În alţi ani, Farul a ieşit campioană naţională cu echipa de tineret de vreo cinci ori la rând, iar la individual, am luat aurul de vreo trei ori. Era o formaţie foarte puternică, ce a muncit mult ca să se impună. Se remarcau sportivi precum Paul Călin (campion balcanic), Sebastian Bezem, Lucian Drăgan, Dumitru Costrăşuc, Răzvan Micu şi mulţi alţii. Alături de Mihaela Ion, l-am pregătit pe Cosmin Kortyan, acesta ieşind vicecampion mondial de cadeţi, în Bulgaria, la Plovdiv. Acum şapte ani, cu sprijinul Primăriei Cumpăna (primar, Mariana Gâju), s-a înfiinţat la Cumpăna un subcentru de scrimă al CS Farul. M-am ocupat de selecţie şi de antrenamente împreună cu Sebastian Bezem. În momentul de faţă, de la Cumpăna sunt trei copii foarte buni, Ionuţ Bolboaşă, Robert Marchidan (ambii, de 17 ani) şi Alexandru Stan, care, la 15 ani, promite mult“, spune Horia Gheorghe, care a pregătit şi fete, dintre cele din ultimii ani remarcându-se Cristina Răceu şi Emona Toma. Şi actualele antrenoare de la CS Farul (Mihaela Ion) şi CSS1 (Monica Marinescu) au lucrat cu Horia Gheorghe. Acesta concurează încă, dar la veterani, unde a cucerit titlul de campion naţional, iar la Cupa Poloniei a ocupat locul doi. „Activitatea mea de sportiv şi de antrenor a fost una deosebit de plăcută, pasională. M-a atras mult ce am făcut. Am devenit pensionar, dar nu plec din scrimă. Sunt preşedintele AJS Constanţa şi mai vin şi la sală, la Farul, să-mi ajut colegii. În scrima din România am legat prietenii pe viaţă“, încheie Horia Gheorghe.

Text și foto: ZIUA DE CONSTANȚA

film-horia-gheorghe film-INTERTITLU1-horia-gheorghe film-INTERTITLU2-horia-gheorghe film-INTERTITLU3-horia-gheorghe-sebastian-bezem-ion-nitulescu film-INTERTITLU4-horia-gheorghe-mihaela-ion scrima-horia-gheorghe-ilie-floroiu scrima-INTERTITLU2-horia-gheorghe-emil-ionescu-ilie-floroiu scrima-INTERTITLU3-horia-gheorghe