Cea mai tânără scrimeră româncă prezentă la Jocurile Olimpice de la Rio, Mălina Călugăreanu intră miercuri, 10 august, pe planșe în proba de floretă feminin individual.
La 19, ani, sportiva de la CSA Steaua va concura în Arena Carioca 3 alături de alte 34 de sportive începând cu ora 14:30, ora României. Mălina va intra în concurs pe tabloul de 64, acolo unde se va duela cu Ana Beatriz Bulcao (Brazilia).
Evoluția Mălinei Călugăreanu poate fi urmărită LIVE AICI.
MIERCURI, 10 AUGUST
Ora 14:15 – floretă feminin individual;
Ora 18:45 – sabie masculin individual;
Ora 23:30 – semifinalele, finala mică și finala mare în proba de floretă feminin individual;
JOI, 11 AUGUST
Ora 00:30 – semifinalele, finala mică și finala mare în proba de sabie masculin individual;
Ora 15:00 – spadă feminin echipe;
Ora 23:00 – finala mică și finala mare în proba de spadă feminin echipe;
VINERI, 12 AUGUST
Ora 15:00 – floretă masculin echipe;
Ora 23:00 – finala mică și finala mare în proba de floretă masculin echipe;
SÂMBĂTĂ, 13 AUGUST
Ora 15:00 – sabie feminin echipe;
Ora 23:00 – finala mică și finala mare în proba de sabie feminin echipe;
DUMINICĂ, 14 AUGUST
Ora 15:00 – spadă masculin echipe;
Ora 23:00 – finala mică și finala mare în proba de spadă masculin echipe.
Programul este adaptat după ora României.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent LIVE cu evoluția sportivilor la Rio pe toată durata șederii lor în Brazilia.
FOTO: Augusto BIZZI


UPDATE, ora 15:10 – Mălina Călugăreanu a fost eliminată pe tabloul de 64, după ce a cedat cu 12-15 în duelul cu Ana Beatriz Bulcao (Brazilia).


UPDATE, ora 22:29 – În urma evoluției de azi, Mălina Călugăreanu a ocupat locul 34 în proba de floretă feminin individual în cadrul Jocurilor Olimpice de la Rio.


UPDATE, 11 AUGUST, ora 02:30 – Inna Deriglazova (Rusia) a câștigat medalia de aur în proba de floretă feminin individual, după ce a dispus în finala mare de Elisa Di Francisca (Italia), scor 12-11. Medalia de bronz a fost cucerită de către Ines Boubakri (Tunisia), care a trecut în finala mică de Aida Shanaeva (Rusia), scor 15-11.
FOTO: Augusto BIZZI