Reîntoarsă pe planșă la începutul primăverii după o pauză de doi ani, Simona Gherman nu a reușit să urce pe podiumul individual la spadă la Mondialele de la Kazan. Sportiva de la CSA Steaua a fost învinsă pe tabloul de 32 de germanca Birtta Heidemann, scor 14-15, cea care în final avea să cucerească medalia de argint. Simona a fost dezamăgită de eliminarea prematură, dar promite să se revanșeze în întrecerea pe echipe. „Mă oftic că am pierdut la o tușă. Am avut-o în mână. Am fost surprinsă de fjnalul ei. Știu că am revenit de puțin timp, dar îmi doream să câștig. Vine concursul pe echipe și vreau revanșa. Tragem cu Germania și o să le batem!”, a declarat Gherman la TVR.
Întrecerea de spadă feminin pe echipe de la Campionatul Mondial de la Kazan are loc marți și miercuri, 22 și 23 iulie.