Campionatul European de tineret – Tallin 2022

Sabie, feminin, individual

Toate cele patru sabrere tricolore prezente pe planșele de concurs de la Tallin au depășit faza grupelor: Sabina Martiș (cinci victorii în grupă), Ilinca Pantiș (trei victorii), Tania Luțea (trei victorii) și Maria Matei (două victorii). A urmat tabloul principal, unde Sabina și Ilinca au intrat direct în turul secund, în timp ce Tania și Maria au luptat mai întâi în primul tur. Tania Luțea a învins-o cu 15-10 pe ucrainianca Sofia Holovkina, și a mers în turul următor, iar Maria Matei a cedat cu 11-15 la poloneza Marta Okine. În 16-imi, Maria Matei a fost învinsă de Yoana Ilieva, din Bulgaria, cu 15-6 și a părăsit competiția. În schimb Ilinca Pantiș și Sabina Martiș s-au calificat pentru optimi, după victoriile înregistrate în meciurile cu Caitlin Maxwell (Marea Britanie, 15-11), respectiv Felicia Herbon (Germania, 15-6). În optimi, Sabina s-a luptat exemplar cu poloneza Zuzanna Cieslar, pe care a eliminat-o cu 15-13, iar Ilinca a cedat la mare luptă, 14-15, meciul cu georgiana Lika Jijieishvili. Sabina Martiș a ajuns astfel la un pas de medalii, evoluând în sferturi împotriva bulgăroaicei Yoana Ilieva. Sabina a luptat din nou foarte bine, dar a pierdut la limită, 14-15, mulțumindu-se cu locul 5 în ierarhia generală. Ilinca Pantiș a încheiat pe poziția a 16-a, Tania Luțea pe 28, iar Maria Matei pe 35.

REZULTATELE DIN GRUPE:

MARIA MATEI – GRUPA 1

  • Lisa Gette (Germania) – Maria Matei 5-3
  • Maria Matei – Jenna Bray (Marea Britanie) 5-2
  • Valeriia Hnidasheva (Ucraina) – Maria Matei 5-4
  • Maria Matei – Coline Suzanne (Franța) 5-3
  • Yoana Ilieva (Bulgaria)  – Maria Matei 5-1
  • Ainhoa Perez Zurutuza (Spania) – Maria Matei 5-4

TANIA LUȚEA – GRUPA A 4-A

  • Jolien Corteyn (Belgia) – Tania Luțea 5-3
  • Tania Luțea – Salome Gogua (Georgia) 5-3
  • Tania Luțea – Zuzanna Cieslar (Polonia) 5-3
  • Giulia Arpino (Italia) – Tania Luțea 5-1
  • Tania Luțea – Kalina Atanasova (Bulgaria) 5-4

SABINA MARTIȘ – GRUPA A 5-A

  • Sabina Martiș – Marta Okine (Polonia) 5-1
  • Sabina Martiș – Lika Jijieishvili (Georgia) 5-3
  • Sabina Martiș – Sofia Holovkina (Ucraina) 5-1
  • Sabina Martiș – Sara Maria Salminen (Finlanda) 5-0
  • Sabina Martiș – Zoe Marie Baldo (Croația) 5-2

ILINCA PANTIȘ – GRUPA A 7-A

  • Faustine Clapier (Franța) – Ilinca Pantiș 5-2
  • Ilinca Pantiș – Taissija Baburina (Estonia) 5-2
  • Ilinca Pantiș – Alessia Di Carlo (Italia) 5-4
  • Ilinca Pantiș – Anna Spiesz (Ungaria) 5-4
  • Oleksandra Bondar (Ucraina) – Ilinca Pantiș 5-4

FOTO: Bizzi Team/EFC

CN senioare 2021 sabie feminin