Sâmbătă și duminică, 6 și 7 ianuarie 2018, în paralel cu întrecerea de spadă, la Udine va avea loc și etapa de Cupă Mondială de juniori la floretă. Concursul se va disputa la feminin și masculin, doar la individual, iar la start vor fi prezenți 298 de sportivi din întreaga lume.
România va fi prezentă pe planșele din Italia cu nouă sportivi:
MASCULIN: Benjamin Bodo (CSU Poli Timișoara), Cristian Cândescu (CSA Steaua), Andrei Ionică (CSA Steaua), Alexandru Pîrva (CSA Steaua), Silviu Roșu (CSA Steaua);
FEMININ: Rebeca Cândescu (CSA Steaua), Andreea Gheorghe (CSA Steaua), Anca Săveanu (CSA Steaua), Teodora Sîrbu (CSU Poli Timișoara).
Programul celor două zile de concurs de la Udine este următorul:
SÂMBĂTĂ, 6 IANUARIE
Ora 11:30 – floretă feminin;
DUMINICĂ, 7 IANUARIE
Ora 9:30 – floretă masculin.
Programul este adaptat după ora României.
Următoarea etapă de Cupă Mondială de floretă juniori feminin din sezonul 2017-2018 va avea loc la Zagreb, în perioada 27-28 ianurie 2018, iar la floretă juniori masculin se va disputa la Aix-en-Provence (Franța), în aceași perioadă.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția floretiștilor români la Udine.