Mihai Covaliu, președinte al Federației Române de Scrimă, a declarat luni, 29 august, în cadrul unei conferințe de presă, că după medalia de aur obținută la Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro, oamenii din această disciplină doresc să rămână în elita sportului mondial și în anii următori.
„Se împlinesc 60 de ani de la prima medalie olimpică obținută de scrima din țara noastră, cu ocazia Olimpiadei de vară din anul 1956, de la Melbourne, prin Olga Szabo Orban. De atunci, la fiecare Olimpiadă de vară, cu excepția a patru ediții, noi am fost mereu pe podiumul de premiere. Dorim să rămânem în elita sportului mondial”, a menționat Mihai Covaliu.
”Vreau să mulțumesc MTS și COSR pentru sprijinul acordat, oamenilor din FR de Scrimă, sportivilor și antrenorilor, tuturor celor care au făcut posibile cantonamentele noastre și familiilor că ne-au susținut în nobila misiune de a reprezenta România”, a mai arătat Covaliu.
În continuare, el a spus: ”Acum, privim spre Olimpiada din anul 2020. Suntem deja plecați pe acest drum. Preocuparea noastră este continuitatea în obținerea de performanțe, spre deosebire de alte discipline sportive. Domnul Podeanu este încă antrenorul echipei de spadă feminin. Mai sunt şi alţii, avem antrenori buni.”
În ceea ce privește prezența domnului George Boroi la Rio, președintele FR Scrimă a precizat: „Domnul Boroi nu a fost la Rio ca parte a staff-ului FR Scrimă, în locul antrenorului Petre Ducu, ci ca membru în Comitetul Executiv al COSR!
Mihai Covaliu a vorbit şi despre situaţia creată de anunţul lui Alin Petrache, care a anunţat că-şi depune mandatul din postura de preşedinte al COSR: „Eu nu voi candida la preşedinţia COSR. Mi-e greu să nominalizez vreun candidat, pentru că toţi suntem prieteni. Din păcate, noi avem un dar de a ne contesta conducătorii. Păcat că nu-i lăsăm mai întâi să vedem ce pot.”
Simona Gherman, Simona Pop, Ana-Maria Popescu, Loredana Dinu au cucerit singura medalie de aur a României la recenta Olimpiadă, la concursul de spadă feminin pe echipe de la Rio de Janeiro.
Sursa: Agerpres.
Foto: ProSport