Weißer Bär von Berlin 2024
Spadă, seniori, feminin
Toate cele șase sportive tricolore participante la concursul „Ursul Alb din Berlin” au trecut de grupe.În turul preliminar, de 128, al tabloului au ajuns cinci spadasine din România, iar Greta Vereș a mers direct pe tabloul principal, de 64.
Renata Axinte s-a calificat pe tabloul principal, după 15-8 cu Antonia Neu (Germania). Aceeași performanță a reușit-o și Alexandra Predescu, victorioasă cu 15-8 în fața austriecei Konstanze Grabher.
Mihaela Leonte (14-15 cu spaniola Helena Linares), Emma Șonț (14-15 cu Luise Ziegler, din Germania) și Andrada Ghica (10-15 cu croata Andrea Majdandzic) au fost eliminate în turul preliminar.
În primul tur al tabloului principal, Renata Axinte a cedat cu 9-15 la ucraineana Emily Conrad, iar Alexandra Predescu s-a calificat în turul următor după ce a învins-o pe cehoaica Patricie Proksikova cu 15-11.
În 16-imi, Alexandra a eliminat-o pe Alessia Pizzini (Italia), cu 15-13, iar în optimi a trecut cu 12-10 de o altă reprezentantă a Italiei, Emilia Rossatti.
Sferturile au adus o nouă victorie pentru Alexandra Predescu, 15-10 cu Noemi Moeschlin, din Elveția. În semifinale, Alexandra a cedat cu 8-15 la Alexandra Ehler, din Germania, dar a reușit să-și asigure medalia de bronz a concursului feminin din capitala Germaniei. Greta Vereș a pierdut în primul tur al tabloului principal, 14-15 cu letona Sofija Prosina, și s-a clasat pe locul 35. Renata Axinte a încheiat pe poziția 49, Andrada Ghica pe 66, Emma Șonț pe 68, iar Mihaela Leonte pe 70.