Odată cu încheierea întrecerilor Campionatului Mondial de la Kazan s-a așternut cortina peste sezonul 2013-2014 în scrima mondială. Țara noastră a cucerit în Rusia o singură medalie, bronz la sabie individual prin Tiberiu Dolniceanu, iar acum, la final de sezon, secretarul general al Federației Române de Scrimă, Marius Florea, a făcut o analiză a evoluției scrimerilor noștri în sezonul 2013-2014.
Cum ați caracteriza sezonul recent încheiat pentru scrima românească?
Sezonul recent încheiat îl pot caracteriza ca fiind un sezon bun.
Care sunt lucrurile pozitive pe care scrima românească le poate pune în lumina reflectoarelor după acest sezon?
Un lucru pozitiv îl consider a fi reîntoarcerea Simonei Gherman în lotul echipei feminine de spadă.
Ce părere aveți despre evoluția scrimerilor români la Campionatul European de la Strasbourg și la Campionatul Mondial de la Kazan?
La Campionatul European, atât echipa feminină de spadă cât și cea masculină de sabie și-au îndeplinit obiectivele. Cât privește Campionatul Mondial, la sabie masculin am luat o medalie de bronz prin Tiberiu Dolniceanu, iar echipa s-a clasat pe locul șapte. Aici se putea obține un loc în primele patru, dar lipsa de concentrare a lui Tiberiu Dolniceanu a făcut să nu accedem în semifinale. O dezamăgire a fost echipa de spadă feminin, care, într-o componență redutabilă, nu a reușit să trecă de Italia, ocupând în final locul cinci.
Ce trebuie făcut pentru a reveni la anul pe podiumul Campionatului Mondial cu echipa masculină de sabie și cu echipa feminină de spadă?
Sper ca prin muncă mai multă, printr-o coeziune mai mare în cadrul echipelor, să reușim să urcăm pe podium în sezonul următor.
Care sunt obiectivele Federației Române de Scrimă pentru sezonul 2014-2015?
Obiectivul principal pentru sezonul următor, așa cum am spus, este urcarea pe podium a celor două echipe: sabie masculin și spadă feminin.