Capitala Slovaciei, Bratislava a găzduit sâmbătă și duminică, 18-19 noiembrie 2017, o etapă-satelit de Cupă Mondială la floretă seniori. Întrecerea a avut loc la feminin și masculin, doar la individual, și a reunit la start 195 de sportivi din întreaga lume.
România a fost reprezentată pe planșele din Slovacia de 13 sportivi:
MASCULIN: Benjamin Bodo (CSU Poli Timișoara), Cristian Cândescu (CSA Steaua), Mădălin Chirnogeanu (CSTA București), Andrei Ciobănică (CSA Steaua), Bogdan Dascălu (CSU Cluj Napoca), Victor Gheorghe (CSS Ploiești), Silviu Roșu (CSA Steaua);
FEMININ: Maria Boldor (CSA Steaua), Ana Boldor (CSU Poli Timișoara), Mălina Călugăreanu (CSA Steaua), Anca Săveanu (CSA Steaua), Teodora Sîrbu (CSU Poli Timișoara), Raluca Văcărașu (CS Farul Constanța).
Cel mai bun rezultat al delegației României a fost obținut în proba feminină de către Mălina Călugăreanu, care s-a clasat pe locul al treilea. Tot la feminin, Maria Boldor a terminat pe cinci. La masculin, cel mai bun rezultat pentru România a fost reușit de Benjamin Bodo, care s-a clasat pe locul 13.
Rezultatele complete ale sportivilor români la Bratislava au fost următoarele:
FEMININ: Mălina Călugăreanu (CSA Steaua) – locul 3, Maria Boldor (CSA Steaua) – locul 5, Ana Boldor (CSU Poli Timișoara) – locul 19, Anca Săveanu (CSA Steaua) – locul 31, Teodora Sîrbu (CSU Poli Timișoara) – locul 38, Raluca Văcărașu (CS Farul Constanța) – locul 42. Au participat 75 de sportive.
MASCULIN: Benjamin Bodo (CSU Poli Timișoara) – locul 13, Silviu Roșu (CSA Steaua) – locul 26, Bogdan Dascălu (CSU Cluj Napoca) – locul 41, Cristian Cândescu (CSA Steaua) – locul 74, Andrei Ciobănică (CSA Steaua) – locul 77, Victor Gheorghe (CSS Ploiești) – locul 97, Mădălin Chirnogeanu (CSTA București) – locul 104. Au participat 120 de sportivi.
Următoarea etapă de Cupă Mondială la floretă seniori, feminin și masculin, din sezonul 2017-2018, este Grand Prix-ul de la Torino, din perioada 1-3 decembrie 2017.