Sala de scrimă „Ana Pascu” (Floreasca) din București a găzduit în perioada 16-27 iunie ediția 2018 a Campionatului Național de scrimă pentru copii. La această întrecere-maraton, au fost prezenți peste 700 de sportivi de la toate cluburile de scrimă din țară. S-a tras la feminin și masculin, individual și pe echipe, la următoarele categorii de vârstă: 8-9 ani, 10-11 ani și 12-13 ani.
În 2018, Federația Română de Scrimă a oferit peste 1.000 de premii sportivilor participanți la această competiție, iar un mare merit revine sponsorului principal DCN EU, căruia Federația Română de Scrimă îi aduce mulțumiri și alături de care speră să colaboreze și în cât mai multe proiecte în viitor.