Campionatul Național de Tineret la floretă

Feminin, individual

CSA Steaua București (Andreea Dincă, Paula Radu, Anca Săveanu, Teodora Șofran) a reușit să cucerească titlul național la floretă feminin tineret, în proba pe echipe, după o finală extrordinară în compania fetelor de la CS Rapid București (Ioana Barbu, Maria Cojocari, Emilia Corbu, Maria Teodorescu). Rapidistele au condus aproape întreg meciul, având și opt puncte avans la un moment dat (29-21). Însă în penultimul releu, al optulea, început de la 32-29 pentru Rapid, Andreea Dincă a dispus cu 9-3 de Maria Cojocari, și Steaua a trecut în avantaj, cu 38-35. Ultimul releu, disputat între colegele de lot național Emilia Corbu și Anca Săveanu, a fost echilibrat, însă victoria cu 7-5 a Emiliei nu a putut aduce titlul în Giulești. Steaua s-a impus astfel cu 43-42, cucerind al treilea titlu în aceste zile, după cel de la individual masculin al lui Alexandru Sîrb și cel de la echipe masculin.

Medaliile de bronz au fost câștigate de CSU Poli Timişoara 1 (Andreea Gheorghe, Ecaterina Gorobete, Ingrid Miti Bikfalvi), care s-a impus cu 45-21 în fața celor de la CSM Corona Brașov (Darra Cișmaș, Enya Male, Alexandra Olaru, Sonia Tighinean).

 

REZULTATELE COMPLETE ALE TABLOULUI PRINCIPAL:

SFERTURI DE FINALĂ:

CSU Poli Timişoara 1 – CSM Cluj Napoca 45-15

CSM Corona Brașov – CS Satu Mare 45-22

CS Rapid București – CSU Poli Timișoara 2 45-34

 

TURNEUL PENTRU LOCURILE 5-8:

CSU Poli Timișoara 2 – CS Satu Mare 45-19

 

MECIUL PENTRU LOCUL 5:

CSU Poli Timișoara 2 –  CSM Cluj Napoca 45-26

 

SEMIFINALE:

CSA Steaua București – CSU Poli Timişoara 1 42-34

CS Rapid București – CSM Corona Brașov 45-18

 

MECIUL PENTRU LOCUL  3:

CSU Poli Timişoara 1 – CSM Corona Brașov 45-21

 

FINALA:

CSA Steaua București – CS Rapid București 43-42

 

CLASAMENT FINAL:

Loc Club Componența echipei Țară
1 CSA STEAUA DINCA Andreea

RADU Paula

SAVEANU Anca

SOFRAN Teodora

 ROU
2 CS RAPID BUC BARBU Ioana

COJOCARI Maria

CORBU Emilia

TEODORESCU Maria

 ROU
3 CSU POLI TIMISOARA 1 GHEORGHE Andreea

GOROBET Ecaterina

MITI BIKFALVI Ingrid

 ROU
4 CSM CORONA BRASOV CISMAS Darra

MALE Enya

OLARU Alexandra

TIGHINEAN Sonia

 ROU
5 CSU POLI TIMISOARA 2 HUSU Miruna

JOSAN ULIANA Dumitrita

SUTA Diana

 ROU
6 CSM CLUJ NAPOCA BURDULEA Veronica

SASU Elena

SIPOS Teodora

 ROU
7 CS SATU MARE CHIOREAN Maria

DRAVECZKY Rebeka

SERGHIE Sara

 ROU