Emilia Corbu a reușit să se califice până în optimile Mondialelor de la Torun! Sportiva noastră a ajuns până în această fază a competiției după victorii la olandeza Elise Butin Bik (15-3), la ucrainianca Olga Sopit (15-12) și la japoneza Mai Morita (15-10). În optimi, însă, Emilia a pierdut disputa cu italianca Lucia Tortelotti, 9-15.

Karina Vasile a trecut, în primul meci, de Alisa Isbir (Turcia), cu 15-10, însă a fost eliminată de Joy Christelle Ko (Hong Kong), în fața căreia a cedat cu 2-15.

Teodora Șofran a pierdut în primul tur, la Mayuri Muralidharan (Australia), cu 11-15.

La băieți, Gabriel Pavel și Vlad Roșu, s-au calificat pe tabloul de 128, în timp ce Petru Surcel nu a trecut de grupe. Din păcate, ambii floretiști calificați au pierdut încă din primul tur. Pavel a fost învins de belgianul Mathieu Nijs (2-15), iar Roșu a cedat la o singură tușă în fața slovacului Marc Leopold Kuchta (14-15)

Mâine intră în concurs echipele de floretă juniori, masculin și feminin.

Foto: FIE/Bizzi Team