Superbul oraș grecesc Salonic găzduiește sâmbătă și duminică, 4 și 5 noiembrie 2017, cea de-a treia etapă din Circuitul European de cadeți la floretă masculin. Concursul are loc la individual și pe echipe, iar la start s-au prezentat 102 sportivi din 18 țări.
România este reprezentată pe planșele de la Salonic de nouă sportivi: Justin Albeanu (ACS Balestra), Răzvan Cristian (CSA Steaua), Ștefan Marin (CSTA București), Radu Mocanu (ACS Balestra), Gabriel Pavel (CSTA București), Alexandru Pîrva (CSA Steaua), Vlad Roșu (ACS Balestra), Alexandru Sîrb (CSA Steaua) și Petru Surcel (ACS Balestra).
Cel mai bun rezultat al delegației României în proba individuală de sâmbătă a fost obținut de către Alexandru Sîrb. Legitimat la CSA Steaua, Alexandru a ocupat locul 8 la Salonic. Ceilalți floretiști români au încheiat concursul din Grecia pe următoarele poziții: Răzvan Cristian (CSA Steaua) – locul 9, Alexandru Pîrva (CSA Steaua) – locul 14, Petru Surcel (ACS Balestra) – locul 38, Gabriel Pavel (CSTA București) – locul 41, Vlad Roșu (ACS Balestra) – locul 49, Radu Mocanu (ACS Balestra) – locul 75, Justin Albeanu (ACS Balestra) – locul 80, Ștefan Marin (CSTA București) – locul 91.
Vineri, 3 noiembrie 2017, la Salonic a avut loc și o probă de floretă masculin și feminin la U14, iar România a obținut următoarele rezultate: Ștefan Marin (CSTA București) – locul 15 la masculin, Amalia Dumitru (CSTA București) – locul 6 la feminin.
Duminică la Salonic are loc proba pe echipe pentru cadeți după următorul program:
Ora 9:30 – start probă pe echipe.
Programul este adaptat după ora României.
Următoarea etapă din Circuitul European de cadeți, la floretă masculin, va avea loc la Moedling (Austria), în perioada 11-12 noiembrie 2017.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția floretiștilor români la Salonic.