Alexandra Predescu (CSA Steaua) a câștigat miercuri seara, pe 1 aprilie, medalia de aur la Campionatul Mondial de scrimă de la Tashkent, în proba de spadă cadeți feminin individual.
La puțin timp după succesul extraordinar din Uzbekistan, Alexandra Predescu a făcut primele declarații pentru site-ul oficial al Federației Române de Scrimă: „Concursul a fost greu. Mă așteptam să fie așa pentru că a fost vorba de un Campionat Mondial. Dar dorința de a ajunge cât mai departe m-a motivat la fiecare asalt. Această medalie, acest succes mă motivează și mai mult pentru următoarele concursuri. Medalia cucerită la Tashkent a venit la momentul potrivit și m-a făcut că realizez că nu e bine să te dai bătut niciodată. Când am dat tușa decisivă în finală am realizat că unul dintre visele mele s-a îndeplinit. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine de când m-am apucat de scrimă și tuturor celor care m-au susținut și au crezut în mine”.
Alexandra Predescu a avut următoarele rezultate pe tabloul de eliminări directe:
Tabloul de 128 – liber
Tabloul de 64 – 15-6 cu Elizabeth Medina (Mexic)
Tabloul de 32 – 15-4 cu Ku Hyun Jin (Coreea de Sud)
Tabloul de 16 – 15-3 cu Anastasia Soldatova (Rusia)
Tabloul de 8 – 15-12 cu Alessandra Bozza (Italia)
Semifinale – 15-8 cu Eleonora de Marchi (Italia)
Finala – 6-5 cu Kinga Nagy (Ungaria).
Prin această medalie, Alexandra Predescu a demonstrat că proiectul de colaborare dintre Federația Română de Scrimă și Comitetul Olimpic și Sportiv Român începe să dea roade.
Este prima medalie de aur la un Campionat Mondial de cadeți pentru spada feminină din România după o pauză de 14 ani. În 2001, Ana Maria Brânză cucerea aurul la Gdansk (Polonia).
Celelalte două sportive din România care au concurat în această probă au terminat pe următoarele poziții: Zsuzsa Schlier (CSS Târgu Mureș) – locul 16 și Bianca Benea (CSM Oradea) – locul 19. Au participat 89 de sportive.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ:
FOTO: Augusto Bizzi, FRS și FIE