Vineri, 8 ianuarie, a debutat la Cracovia a șaptea etapă din Circuitul European de spadă cadeți, feminin și masculin individual, și echipe mixte.
Cea dintâi întrecere din Circuitul European de spadă cadeți din 2016 strânge la start 372 de sportivi din 26 de țări, iar printre ei se numără și 17 din România.
Pentru țara noastră trag la Cracovia următorii sportivi:
MASCULIN: David Biro (CSS Tg. Mureș), Alexandru Oroian (CS Satu Mare), Adam Macska (CS Satu Mare), Mihai Petre (CS UNEFS), Balazs Szilagyi (CS Satu Mare), Sebastian Tirman (CSA Steaua), David Ziman (CS Satu Mare);
FEMININ: Denisa Barosan (CSA Steaua), Bianca Benea (CSM Oradea), Cristina Constantinescu (ACS Stesial), Talida Enache (CS UNEFS), Andrada Ghica (ACS Stesial), Zsofia Kato (CS Satu Mare), Mihaela Leonte (CSS Quarto), Ana Maria Melintescu (ACS Stesial), Alexandra Predescu (CSA Steaua), Zsuzsa Schlier (CSS Tg. Mureș).
Vineri, 8 ianuarie, în prima zi de concurs din Polonia, a avut loc proba masculină la individual, iar cel mai bun rezultat al delegației României a fost obținut de către Adam Macska. Legitimat la CS Satu Mare, Adam a ocupat la final locul 10 după următorul parcurs: tabloul de 256 – liber; tabloul de 128 – 15-4 cu Mathieu Duchene-Marullaz (Franța); tabloul de 64 – 14-12 cu Corentin Meunier (Franța); tabloul de 32 – El Habib Omar Abdou (Franța); tabloul de 16 – 9-15 cu Wojciech Lubieniecki (Polonia).
Ceilalți spadasini din România au încheiat etapa din Polonia pe următoarele poziții: David Biro (CSS Tg. Mureș) – locul 36, Alexandru Oroian (CS Satu Mare) – locul 72, David Ziman (CS Satu Mare) – locul 90, Balazs Szilagyi (CS Satu Mare) – locul 115, Sebastian Tirman (CSA Steaua) – locul 136, Mihai Petre (CS UNEFS) – locul 166.
Podiumul întrecerii masculin de la Cracovia a arătat astfel: 1. Jakub Jurka (Cehia), 2. Marco Birkenmaier (Germania), 3. Arthur Phillipe (Franța) și Ondrej Strnad (Cehia). Au participat 203 sportivi.
Programul următoarelor două zile de concurs este următorul:
SÂMBĂTĂ, 9 IANUARIE
Ora 10:00 – start probă spadă cadeți feminin individual;
Ora 19:00 – finala de 8 spadă cadeți feminin individual;
DUMINICĂ, 10 IANUARIE
Ora 10:00 – start probă spadă cadeți echipe mixte.
Programul este adaptat după ora României.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția spadasinilor români la Cracovia.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ ÎN 2016:
logo_RODOTEX_rgb_trans