Capitala Coreei de Sud, Seul, a găzduit de vineri și până duminică, în perioada 30 martie – 1 aprilie 2018, Grand Prix-ul de sabie seniori. La Seul au fost prezenți 276 de sportivi din întreaga lume, care au tras la feminin și masculin, doar la individual.
România a fost prezentă în Coreea de Sud cu patru sportivi: Bianca Pascu (CS Dinamo) – la feminin, Tiberiu Dolniceanu (CS Dinamo), Alin Badea (CSA Steaua) și Iulian Teodosiu (CS Dinamo) – la masculin. Antrenor: Florin Zalomir.
Marți, 3 aprilie 2018, de la ora 13:00, canalul de sport Eurosport1 va dedica o emisiune de o oră concursului din Coreea de Sud în timpul căreia va prezenta cele mai importante momente petrecute pe planșele de la Seul. Comentator al acestei emisiuni va fi reputatul jurnalist și comentator sportiv Adi Dobre, care o va avea ca și invitată în studio pe Bianca Pascu – cea care s-a clasat la Seul pe locul trei în proba de sabie feminin individual.
Emisiunea va fi și în reluare, miercuri noaptea, pe 4 aprilie 2018, de la ora 00:00, pe Eurosport2.

La Grand Prix-ul de sabie din Coreea de Sud, din perioada 30 martie – 1 aprilie 2018, sportiva de la CS Dinamo a izbutit să urce pentru a treia oară pe podium în sezonul 2017-2018 și pentru a doua oară la rând în 2018. După succesul de la Atena, din 16 martie, duminică, 1 aprilie 2018, Bianca s-a clasat pe locul al treilea la Seul, învinsă fiind la mare luptă în semifinale de liderul mondial, Olga Kharlan (Ucraina), scor 14-15.
Eleva tehnicianului Florin Zalomir a avut următorul parcurs în Coreea de Sud: tabloul de 64 – 15-10 cu Maria Belen Perez Maurice (Argentina); tabloul de 32 – 15-8 cu Despina Georgiadou (Grecia); tabloul de 16 – 15-13 cu Martina Criscio (Italia); tabloul de 8 – 15-14 cu Shao Yaqi (China); semifinale – 14-15 cu Olga Kharlan (Ucraina).
GALERIE FOTO cu evoluția Biancăi Pascu la Seul puteți vedea AICI.
Următoarea etapă de Cupă Mondială de sabie seniori feminin și masculin, din sezonul 2017-2018, este Grand Prix-ul de la Moscova, din perioada 11-13 mai 2018.
Nu uitați să urmăriți Federația Română de Scrimă pe următoarele conturi de socializare:
FACEBOOK
TWITTER
INSTAGRAM
YOUTUBE
FOTO: FIE