Capitala Argentinei, Buenos Aires, găzduiește la finalul acestei săptămâni, de vineri și până duminică, în perioada 12-14 februarie, a cincea etapă de Cupă Mondială la spadă seniori feminin, individual și pe echipe.
La startul concursului din Argentina s-au înscris 157 de sportive, iar printre ele se vor număra și cinci spadasine din România, după cum urmează: Ana Maria Popescu (CSA Steaua), Simona Gherman (CSA Steaua), Loredana Dinu (CS Dinamo), Simona Pop (CSA Steaua) și Amalia Tătăran (CS Dinamo).
Vineri, 12 februarie, în prima zi de concurs au loc calificările în proba individuală. Pentru România vor trage în această fază a întrecerii patru sportive: Simona Pop, Simona Gherman, Loredana Dinu și Amalia Tătăran. Ana Maria Popescu, care ocupă locul 4 în clasamentul la zi al Cupei Mondiale de spadă seniori feminin, va intra în concurs sâmbătă, direct pe tabloul principal de 64.
Simona Pop, Simona Gherman, Loredana Dinu și Amalia Tătăran vor intra pe planșe începând cu ora 14:30, ora României, în următoarele grupe preliminare:
1.grupa Loredana Dinu 2.grupa Tataran Amalia 3.grupa Simona Gherman 4.grupa Simona Pop
Delegația României este condusă de antrenorii Dan Podeanu și George Epurescu.
Programul celor trei zile de concurs din Buenos Aires este următorul:
VINERI, 12 FEBRUARIE
Ora 14:30 – start grupe preliminare;
Ora 19:30 – tabloul preliminar de eliminări directe;
SÂMBĂTĂ, 13 FEBRUARIE
Ora 14:00 – start tablou principal de 64;
Ora 20:00 – semifinalele și finala;
DUMINICĂ, 14 FEBRUARIE
Ora 14:00 – start tabloul de 32 în proba pe echipe;
Ora 20:00 – finala mică și finala mare în proba pe echipe.
Programul este adaptat după ora României.
Următoarele etape de Cupă Mondială din sezonul 2015-2016 sunt:
18-20 martie 2016 – Budapesta (Ungaria)
22-23 aprilie 2016 – Rio de Janeiro (Brazilia)
20-22 mai 2016 – Legnano (Italia).
În 2016, Campionatul European de scrimă pentru seniori are loc la Torun (Polonia), în perioada 20-25 iunie.
Probele de scrimă de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016 au loc în perioada 8-14 august.

SISTEMUL DE CALIFICARE LA JOCURILE OLIMPICE DE LA RIO PENTRU SCRIMĂ

În cazul armelor care se dispută fără proba pe echipe, adică floreta feminin și sabie masculin, sunt calificați:
– primii 14 sportivi din clasamentul oficial ajustat (COA) individual;
– primii 8 sportivi din COA zonal la individual;
– 10 sportivi calificați prin turnee zonale de calificare, deschise doar țărilor fără sportiv calificat prin unul dintre criteriile precedente, câte unul pentru fiecare țară și la fiecare armă.
O țară nu poate în nici un caz să califice mai mult de doi sportivi la fiecare armă.
În cazul armelor care se dispută cu proba pe echipe, sunt calificați:
A) – pe echipe:
1. primele patru țări din COA pe echipe (câte trei sportivi pentru fiecare echipă);
2. cea mai bine țară clasată din fiecare continent, sub rezerva că se află printre primele 16 din COA global – dacă un continent nu este reprezentat, țara următoare din COA se califică, independent de continent.
B) – la individual:
1. cei 24 sportivi calificați pe echipe;
2. primii 7 sportivi din COA zonal la individual (doi pentru Europa, doi pentru America de Nord și America de Sud, doi pentru Asia-Oceania, unul pentru Africa) câte unul pentru fiecare țară;
3. patru calificați prin turnee zonale de calificare, deschise doar țărilor fără sportiv calificat prin unul dintre criteriile precedente, câte unul pentru fiecare țară și la fiecare armă.
O țară nu poate în nici un caz să califice mai mult de trei sportivi la fiecare armă.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent LIVE cu evoluția spadasinelor românce la Buenos Aires.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ ÎN 2016:
logo_RODOTEX_rgb_trans


UPDATE, ora 16:52 – Loredana Dinu și Amalia Tătăran și-au încheiat evoluțiile în grupele preliminare. Cele două spadasine au obținut următoarele rezultate:
1.grupa Dinua 2.rez Tataran


UPDATE, ora 19:00 – Simona Gherman și Simona Pop și-au încheiat și ele evoluțiile în grupele preliminare. Cele două au obținut următoarele rezultate:
3.rez Gherman 4.re Pop


UPDATE, ora 19:09 – În urma rezultatelor din grupe, Amalia Tătăran și Simona Gherman s-au calificat direct pe tabloul principal de sâmbătă, 13 februarie. Simona Pop și Loredana Dinu vor trage pe tabloul preliminar de 64 după următorul program:
Ora 21:00 – Loredana Dinu – Dora Kiskapusi (Spania)/Joanna Halls (Australia)
Ora 21:00 – Simona Pop – Malinka Hoppe (Canada)/Angela Krieger (Elveția).


UPDATE, ora 19:58 – Loredana Dinu și Simona Pop și-au aflat adversarele de pe tabloul preliminar de 64. Cele două românce vor evolua astfel:
Ora 21:00 – Loredana Dinu – Dora Kiskapusi (Spania)
Ora 21:00 – Simona Pop – Angela Krieger (Elveția).


UPDATE, ora 21:34 – Loredana Dinu s-a calificat pe tabloul principal de 64, după ce a trecut în ultimul tur preliminar de Dora Kiskapusi (Spania), scor 15-10. Pe de altă parte, Simona Pop a fost eliminată pe tabloul preliminar de 64, după ce a cedat cu 12-15 în duelul cu Angela Krieger (Elveția).