Sâmbătă, 30 ianuarie, etapa de Cupă Mondială la sabie seniori feminin de la Atena programează sâmbătă, 30 ianuarie, întrecerile de pe tabloul principal de 64.
Bianca Pascu este reprezentanta României în această fază a întrecerii și se va duela, de la ora 10:10, ora României, cu Monica Aksamit (SUA). Sportiva de la CS Dinamo a ajuns pe tabloul principal de 64 după un parcurs perfect vineri, în grupa preliminară, când a obținut șase victorii în tot atâtea dispute.
Sabrera de la CS Dinamo este coordonată de pe margine de Florin Zalomir.
Programul de concurs de sâmbătă și duminică de la Atena este următorul:
SÂMBĂTĂ, 30 IANUARIE
Ora 9:30 – start tablou principal de 64;
Ora 16:30 – finală probă individuală;
DUMINICĂ, 31 IANUARIE
Ora 9:30 – tabloul de 32 în proba pe echipe;
Ora 10:30 – tabloul de 16 în proba pe echipe;
Ora 14:30 – finala mică;
Ora 16:30 – finala mare.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent LIVE cu evoluția Biancăi Pascu la Atena.
FOTO: Marie-Lan Tay Pamart
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ ÎN 2016:
UPDATE, ora 10:48 – Bianca Pascu a fost eliminată pe tabloul principal de 64, după ce a cedat duelul cu Monica Aksamit (SUA), scor 14-15.
UPDATE, ora 16:59 – În urma evoluției de azi, Bianca Pascu a încheiat etapa de Cupă Mondială de sabie seniori feminin individual de la Atena pe locul 35. Au tras 187 de sportive.