Locul cinci obţinut de Tiberiu Dolniceanu la Grand Prix-ul de la Budapesta, de la finalul săptămânii trecute, l-a ajutat să se menţină pe primul loc în clasamentul Cupei Mondiale de spadă seniori. Sportivul de la Dinamo a acumulat 20 de puncte în Ungaria şi, cu un total de 204 puncte, îi devansează pe maghiarul Aron Szilagyi, locul doi cu 199 de puncte, şi pe rusul Veniamin Reshetnikov, locul trei cu 176 de puncte.
Câştigătorul Grand Prix-ului de la Budapesta, sud-coreeanul KIM Junghwan, şi cel care l-a învins pe Tiberiu Dolniceanu de două ori în 2014 (Padova şi Budapesta), se află abia pe locul şase, cu 163 de puncte.
Următoarea Cupă Mondială de spadă seniori va avea loc în perioada 21-23 martie, la Moscova.