Întrecerile Campionatului Național de spadă pentru tineret, ediția 2017, se încheie duminică, 19 martie, la  Sala Liceului cu Program Sportiv „Petrache Trișcu” din Craiova cu proba masculină pe echipe.
De la ora 9:00, 12 formații se vor duela pentru medalii. Sistemul de concurs: tablou incomplet de 16, de eliminări directe, cu meciuri de clasament până la locul 12.
În 2016, podiumul Campionatului Național de spadă pentru tineret, în proba masculină pe echipe, a arătat astfel: 1. CSU Craiova, 2. CS UNEFS1, 3. LPS Craiova1.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu toate detaliile concursului de la Craiova.