Federația Română Sportul pentru Toți, în colaborare cu Ministerul Tineretului și Sportului, a organizat duminică, 31 mai, în Parcul Circului, în spatele Arenei Circului, programul educațional pentru copii intitulat “Ziua Copilului, Sport și Bucurie”.
Disciplinele sportive care au fost prezente în cadrul acestui proiect sunt: baschet, atletism, gimnastică, tir sportiv, dans modern, arte marțiale, scrimă.
Federația Română de Scrimă a fost reprezentată, pentru demonstrații, de sportivi de la CSA Steaua București și CS Contraatac București.
Denisa Barosan, Andreea Chivu (ambele de la CSA Steaua), Vladimir Dobre, Larisa Oprea, Alexandru Pascu, Daniel Popa și Ana Maria Zaharia (toți de la CS Contraatac) au susținut demonstrații, iar antrenorii Ioan Popa și Claudia Popa au inițiat zeci de copii în tainele scrimei. Totul s-a petrecut într-o atmosferă extrem de relaxantă, iar după ce au predat echipamentul mulți dintre copii au promis că vor veni și în sala de scrimă.
Invitată specială a fost Roxana Scarlat Bârlădeanu, în prezent managerul secției de scrimă de la CSA Steaua.