Scrimerii din lotul național de floretă masculin se pregătesc în aceste zile la Predeal pentru Turneul Zonal European de calificare la Jocurile Olimpice Tokyo 2020. Competiția care împarte ultimele bilete pentru întrecerea olimpică se va desfășura săptămâna viitoare, la Madrid, în zilele de 24 și 25 aprilie.
Alături de tricolori, la Predeal se află și sportivii din Centrele Naționale Olimpice pentru Juniori și Tineret.
Pe de altă parte, floretistele Mălina Călugăreanu, Anca Săveanu și Teodora Sîrbu, cu Petre Ducu antrenor, se află în cantonament la Budapesta, în Ungaria, unde se pregătesc tot pentru participarea la turneul de calificare care se va desfășura în Spania. Tricolorele revin în România pe 21 aprilie.