Grand Prix Budapesta 2022 – spadă, feminin, seniori

Alexandra Predescu, Amalia Tătăran și Greta Vereș vor lupta mâine pe tabloul principal al Grand Prix-ului din capitala Ungariei! În primul tur, Alexandra se va duela cu poloneza Martyna Swatowska-Wenglarczyk, Amalia o va întâlni pe Katharine Holmes, din Statele Unite, iar Greta se va înfrunta cu o spadasină din Cehia, Katerina Saligerova.

Astăzi, toate cele nouă sportive tricolore au reușit să treacă de faza grupelor și să intre pe tabloul preliminar.

Claudia Năboiu a fost singura dintre fetele noastre care a început turneul din primul tur al calificărilor, unde a învins-o cu 15-12 pe croata Ana Mesic. Restul spadasinelor tricolore au început preliminariile din turul secund. Aici, șase dintre ele au obținut victorii care le-au trimis în turul al treilea: Talida Enache a învins-o pe cubaneza Diamely Gonzalez Sandoval cu 15-9, Amalia Tătăran a dispus cu 15-11 de Lisa-Marie Loehr (Germania), Raluca Sbârcia a eliminat-o pe Kinga Dekany (Ungaria) cu 15-14, Greta Vereș a întrecut-o cu 15-8 pe Alejandra Cisneros, din Spania, Bianca Benea a trecut de Ines Garcia Rodriguez (Spania), cu 15-11, iar Alexandra Predescu a avut 14-9 cu britanica Louise Sadler.

Alte trei tricolore au părăsit competiția după acest al doilea tur.  Irina Stan a fost eliminată după 5-15 cu poloneza Magdalena Pawlowska, la fel s-a întâmplat și în cazul Claudiei Năboiu – învinsă de croata Jana Grijak cu 15-14, și al Mihaelei Leonte – 9-15 cu poloneza Jagoda Zagala.

În al treilea tur preliminar, Talida Enache a pierdut la americanca Hadley Husisian (9-15), Raluca Sbîrcia a cedat cu 6-15 în fața estoniencei Veronika Zuikova, iar Bianca Benea a fost învinsă de Kekti Ketkar, din SUA, cu 15-11. Astfel, pentru tabloul principal s-au calificat trei sportive tricolore: Amalia Tătăran (15-10 cu britanica Danielle Lawson), Greta Vereș (15-14 cu Maria Mateos, din Spania) și Alexandra Predescu (15-8 cu Ka Mong Chu, din Hong Kong).