Cele două semifinale ale concursului feminin de floretă juniori au fost întâlniri frumoase și disputate, încheiate cu același scor, 15-9 în favoarea câștigătoarelor. În prima semifinală, campioana de ieri a cadeților, stelista Karina Vasile, a înfruntat-o pe sătmăreanca Teodora Șofran. Aceasta a început bine, a condus pe tabelă și cu 4-2, dar Karina a egalat și a început să puncteze la foc automat, ajungând să conducă și cu 10-6 sau 11-7.  Teodora nu a mai avut puterea să revină, a mai reușit doar două tușe și Karina s-a impus cu 15-9, mergând astfel în ultimul act al competiției. A doua semifinală, dintre bucureștencele Emilia Corbu și Andreea Dincă părea că nu o să aibă istoric. Emilia a condus din primul moment, a avut 5-1 și 7-3, dar stelista a încercat o revenire, care i-a ieșit pentru puțină vreme, apropiindu-se la doar două tușe (7-5 pentru Emilia). Din acel moment Emilia a devenit mai atentă și și-a conservat permanent avantajul, reușind să învingă cu 15-9.

Ultimul act a opus două floretiste foarte bune, care au produs un spectacol agreabil pe planșă. Karina a început mai tare și a luat conducerea cu 4-1, apoi Emilia a revenit și a punctat atac după atac pentru a ajunge la o diferență dădătoare de liniște (11-5). Dar acesta a fost semnalul revenirii Karinei. Stelista s-a apropiat la doar o tușă de Emilia, (12-11 și 13-12) făcând-o pe sportiva de la CSTA să trateze cu mai multă atenție finalul întâlnirii. Emilia Corbu a reușit să fructifice două atacuri punând pe tabelă punctele care i-au adus o victorie meritată, cu 15-12, și medalia de aur a concursului. Rămâne de remarcat și performanța Karinei Vasile, care pleacă de la această edițe a Naționalelor de floretă cu două medalii – aurul de la cadeți și argintul de la juniori.

REZULTATELE COMPLETE ALE TABLOULUI PRINCIPAL:

16-IMI:

  • Darra Cișmaș (CSM Corona Brașov) – Maria Chiorean (CS Satu Mare) 15-5
  • Anne Marie Briciu (CSTA București) – Sonia Tighinean (CSM Corona Brașov) 15-8
  • Paula Radu (Steaua) – Melissa Korossy (CS Satu Mare) 15-9
  • Teodora Șofran (CS Satu Mare) – Sara Serghie (CS Satu Mare) 15-1
  • Catinca Polschi (CSU Poli Timișoara) – Denisa Pescăruș (CSM Corona Brașov) 15-14
  • Miti Ingrid Bikvalvi (CSU Poli Timișoara) – Karina Liță (CSȘ Triumf București) 9-8
  • Mara Neagu Culea (Steaua) – Rebeka Draveczky (CS Satu Mare) 15-0
  • Enya Male (CSM Corona Brașov) – Karina Tal (ACS Floreta Timișoara) 15-3
  • Amalia Dumitru (CSTA București) – Amalia Ion (CSTA București) 15-4
  • Maria Teodorescu (CSTA București) – Dalia Preda (CSȘ Triumf București) 15-5
  • Denisa Mănescu (Steaua) – Ioana Barbu (CSTA București) 15-6
  • Alexandra Olaru (CSM Corona Brașov) – Raluca Bleier (CSU Poli Timișoara) 15-8
  • Miruna Husu (CSU Poli Timișoara) – Diana Suta (CS Satu Mare) 15-8
  • Karina Vasile, Emilia Corbu și Andreea Dincă s-au calificat direct în optimile de finală.

OPTIMI DE FINALĂ:

  • Karina Vasile (Steaua) – Darra Cișmaș (CSM Corona Brașov) 15-6
  • Paula Radu (Steaua) – Anne Marie Briciu (CSTA București) 15-10
  • Teodora Șofran (CS Satu Mare) – Catinca Polschi (CSU Poli Timișoara) 15-4
  • Mara Neagu Culea (Steaua) – Miti Ingrid Bikvalvi (CSU Poli Timișoara) 15-6
  • Emilia Corbu (CSTA București) – Enya Male (CSM Corona Brașov) 15-4
  • Maria Teodorescu (CSTA București) – Amalia Dumitru (CSTA București) 15-12
  • Denisa Mănescu (Steaua) – Alexandra Olaru (CSM Corona Brașov) 15-7
  • Andreea Dincă (Steaua) – Miruna Husu (CSU Poli Timișoara) 15-6

SFERTURI DE FINALĂ:

  • Karina Vasile (Steaua) – Paula Radu (Steaua) 15-4
  • Teodora Șofran (CS Satu Mare) – Mara Neagu Culea (Steaua) 15-7
  • Emilia Corbu (CSTA București) – Maria Teodorescu (CSTA București) 15-7
  • Andreea Dincă (Steaua) – Denisa Mănescu (Steaua) 15-3

SEMIFINALE:

  • Karina Vasile (Steaua) – Teodora Șofran (CS Satu Mare) 15-9
  • Emilia Corbu (CSTA București) – Andreea Dincă (Steaua) 15-9

FINALA:

  • Emilia Corbu (CSTA București) – Karina Vasile (Steaua) 15-12

CLASAMENTUL FINAL:

Loc
Nume
Club
Țară
1 CORBU EMILIA CSTA BUC  ROU
2 VASILE KARINA CSA STEAUA BUCURESTI  ROU
3T DINCĂ ANDREEA CSA STEAUA BUCURESTI  ROU
3T SOFRAN TEODORA CS SATU MARE  ROU
5 NEAGU CULEA MARA CSA STEAUA BUCURESTI  ROU
6 TEODORESCU MARIA CSTA BUC  ROU
7 MĂNESCU DENISA CSA STEAUA BUCURESTI  ROU
8 RADU PAULA CSA STEAUA BUCURESTI  ROU
9 BRICIU ANNE MARIE CSTA BUC  ROU
10 DUMITRU AMALIA CSTA BUC  ROU
11 POLSCHI CATINCA CS Universitar Politehnica Timisoara  ROU
12 BIKVALVI MITI INGRID CS Universitar Politehnica Timisoara  ROU
13 MALE ENYA CSM CORONA BRASOV  ROU
14 HUSU MIRUNA CS Universitar Politehnica Timisoara  ROU
15 CISMAS DARRA CSM CORONA BRASOV  ROU
16 OLARU ALEXANDRA CSM CORONA BRASOV  ROU
17 BLEIER RALUCA CS Universitar Politehnica Timisoara  ROU
18 CHIOREAN MARIA CS SATU MARE  ROU
19 SUTA DIANA CS SATU MARE  ROU
20 TAL KARINA ACS FLORETA TIMISOARA  ROU
21 LITA KARINA CSS TRIUMF BUCURESTI  ROU
22 PESCARUS DENISA CSM CORONA BRASOV  ROU
23 ION AMALIA ACS BALESTRA BUCURESTI  ROU
24 TIGHINEAN SONIA CSM CORONA BRASOV  ROU
25 KOROSSY MELISSA CS SATU MARE  ROU
26 BARBU IOANA CSTA BUC  ROU
27 PREDA DALIA CSS TRIUMF BUCURESTI  ROU
28 SERGHIE SARA CS SATU MARE  ROU
29 DRAVECZKY REBEKA CS SATU MARE  ROU

 

Credit foto: Sport Pictures