Ziua a doua a Grand Prix-ului de sabie seniori de la Moscova a programat sâmbătă, 28 mai, întrecerile de pe tabloul principal de 64 la masculin și calificările la feminin.
Pe tabloul principal de 64 la sabie masculin, România a fost reprezentată de către doi sportivi: Tiberiu Dolniceanu (CS Dinamo) și Alin Badea (CSA Steaua). La Moscova au mai tras vineri Iulian Teodosiu și Ciprian Gălățanu, dar ei au fost eliminați pe tabloul preliminar de 64.
Sâmbătă, 28 mai, Tiberiu Dolniceanu a fost eliminat în 32 și Alin Badea a pierdut în 64. Rezultatele sportivilor români de sâmbătă au fost următoarele:
TABLOUL DE 64
Tiberiu Dolniceanu – Beka Bazadze (Georgia) 15-7
Alin Badea – Luca Curatoli (Italia) 8-15.
TABLOUL DE 32
Tiberiu Dolniceanu – Kim Junho (Coreea de Sud) 14-15.
Sportivii români au fost coordonați de pe margine de tehnicianul Mihai Covaliu.
În urma acestor rezultate, cei patru sabreri români au încheiat Grand Prix-ul de la Moscova pe următoarele locuri: Tiberiu Dolniceanu – locul 17, Alin Badea – locul 51, Ciprian Gălățanu – locul 78 și Iulian Teodosiu – locul 81.
Programul de concurs de duminică este următorul:
Ora 13:30 – tabloul de 64 sabie feminin;
Ora 18:00 – tabloul de 8, semifinalele și finala la sabie feminin.
FOTO: Augusto BIZZI
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ: