Campionatul European de Scrimă pentru cadeți – Tbilisi 2026

Floretă, feminin, individual

Alexandra Adoch a câștigat medalia de argint la Campionatul European de Scrimă pentru cadeți, la Tbilisi. Alexandra a trecut cu bine de faza grupelor și a intrat pe tablou, unde a învins-o în primul tur pe Elif Ada Yldiz (Turcia), cu 15-7. În turul secund, Alexandra a dispus de o altă turcoaică, Elvin Gulisik, cu 15-9. Optimile i-au adus sportivei tricolore un succes cu 15-10 în fața Teresei Mos (Polonia), iar în sferturi a urmat o victorie caqtegorică, 15-7, cu Eloise Goutenegre (Franța). În semifinale Alexandra Adoch a trecut cu 15-5 de letona Liene Abele, calificându-se în ultimul act. Alexandra a disputat finala în compania turcoaicei Alara Atmaca, cedând cu 8-15 și cucerind, astfel, medalia de argint a concursului.

Antonia Stănescu a trecut de primul tur al tabloului, 15-12 cu Henrietta Westin (Suedia), pentru ca în runda a doua să cedeze în fața turcoaicei Alara Atmaca, scor 6-15.

Delia Ștefania Marin a fost învinsă în primul tur de către Martina Molteni (Italia), cu 15-4.

Maria Leonte nu a trecut de faza grupelor.

În clasamentul final, Antonia Stănescu a fost a 28-a, Delia Ștefania Marin a încheiat pe 56, iar Maria Leonte pe 72.

Locul 13 pentru Ștefan Popa la spadă

Campionatul European de Scrimă pentru cadeți – Tbilisi 2026

Spadă, masculin, individual

Ștefan Popa a avut cel mai bun parcurs dintre tricolorii participanți la această probă. Calificat direct în turul al doilea, Ștefan l-a învins pe azerul Mirkhtai Mammadov, cu 15-12, iar în runda următoare l-a eliminat pe georgianul Daniil Taraskin, scor 15-11. Ștefan Popa a pierdut în optimi, la polonezul Franciszek Golach, scor 8-15.

Francesco Uberti s-a calificat direct în turul secunde, unde a pierdut cu 11-15 la Hryhorii Krasniuk (Ucraina).

Mihai Slave a fost învins în primul tur de Hryhorii Krasniuk (Ucraina), cu 15-12.

Mate Mezinger nu a trecut de faza grupelor.

Ștefan Popa a încheiat pe locul 13, Francesco Uberti pe 39, Mihai Slave pe 84, iar Mate Mezinger pe 106.

Sofia Corlătescu – locul 11 și Sabina Hogaș – locul 14 – la sabie

Campionatul European de Scrimă pentru cadeți – Tbilisi 2026

Sabie, feminin, individual

Sofia Corlătescu a mers direct în turul al doilea al tabloului, iar aici a învins-o pe Violeta Marti Prada (Spania), cu 15-12. În optimi, Sodia a fost întrecută cu 15-10 de către viitoarea vicecampioană europeană Maiia Velychko (Ucraina).

Și Sabina Hogaș s-a calificat direct în turul secund, unde a dispus cu 15-12 de Brigitta Racz (Ungaria), pentru a ceda în optimi la Linda Decsi (Ungaria), cu 13-15.

Amelie Pescaru a pierdut în primul tur, 7-15 cu sabrera maghiară Kincso Bavskay.

Eva Bobeș nu a trecut de faza grupelor.

În ierarhia finală, Sofia Corlătescu a încheiat pe locul 11, Sabina Hogaș pe locul 14, Amelie Pescaru pe 41, iar Eva Bobeș pe 49.