Campionatul European de tineret – Tallinn 2022

Sabie, feminin, echipe

În concursul femin de sabie, echipa României (Tania Luțea, Ilinca Pantiș, Maria Matei și Sabina Martiș) a debutat în sferturi, împotriva Spaniei.  Ibericele au controlat partida, fetele noastre au stat mereu în plasa lor, iar scorul final a fost 45-41 în favoarea echipei spaniole. România a intrat astfel în turneul pentru locurile 5-8, unde a pierdut primul meci, 28-45 cu Ucraina. Tricolorelor le-a rămas astfel doar șansa locului 7. Adversare le-au fost fetele din echipa Georgiei. Fără Sabina Martiș, care nu a putut evolua în nici un meci azi, elevele lui Tiberiu Dolniceanu au început perfect și aveau 25-16 după primele cinci relee. A urmat un reviriment al Georgiei, care a recuperat handicapul și a trecut la conducere, 30-29. Tricolorele și-au revenit, au egalat prin Tania Luțea, apoi Maria Matei și Ilinca Pantiș au pus pe tabelă punctele victoriei. S-a încheiat 45-40 pentru România, care ocupă astfel poziția a 7-a în clasamentul final. Concursul a fost câștigat de Ungaria, urmată de Spania și Franța.

Spadă, masculin, echipe

Băieții de la sabie (Daniel Popa, Andrei Burghelea și Ștefan Baciu) au intrat în concurs din faza optimilor, întâlnind Polonia. A fost un meci fără istoric, polonezii impunându-se cu 45-29 într-o înfruntare pe care au controlat-o de la cap la coadă. În urma acestui rezultat, tricolorii au intrat în turneul pentru locurile 9-16. Aici au pierdut în prima partidă, 38-45 în fața Spaniei. A urmat o nouă înfrângere, 40-45 cu Letonia, și echipa României a ocupat la final locul 16. Concursul a fost câștigat de Franța, pe locul secund s-a clasat Ucraina, iar pe locul 3 a încheiat Estonia.

Foto: Bizzi Team/FIE