În prima zi a Turneului European de Calificare pentru Jocurile Olimpice intră în luptă doi scrimeri români. Silviu Roșu va lua startul în grupele concursului de floretă masculin. Silviu a fost repartizat în cadrul grupei a patra, alături de Eugeniu Vadaniuc (Moldova), Klod Yunes (Ucraina), Daniel Dosa (Ungaria), Cedrik Serri (Slovacia) și Vitalijs Kuceba (Letonia). În concursul de floretă masculin sunt înscriși 24 de sportivi.

Al doilea tricolor care va păși astăzi pe pistele de concurs este Iulian Teodosiu, care va reprezenta România în competiția rezervată sabiei masculine. Aici vor lua startul 17 sabreri, iar Iulian se numără prin cei trei sportivi care au fost exceptați de la faza grupelor, fiind calificați direct pe tabloul principal. Ceilalți doi calificați direct fiind britanicul William Deary și ucrainianul Andrei Yagodka.