Campionatul European de scrimă pentru cadeți și juniori de la Plovdiv a programat duminică, 5 martie 2017, primele două probe pentru juniori: floretă masculin individual și sabie feminin individual.
De la ora 9:00, 91 de sportivi s-au duelat în proba de floretă juniori masculin individual. România a fost reprezentată de patru sportivi: Silviu Roșu (CSA Steaua), Cristian Cândescu (CSA Steaua), Benjamin Bodo (CSU Poli Timișoara), Alexandru Pîrva (CSA Steaua). Antrenor echipă: Florin Gheorghe.
Cel mai bun rezultat al țării noastre a fost obținut de către Silviu Roșu. Legitimat la CSA Steaua, Silviu a fost eliminat pe tabloul de 64 șia încheiat proba pe locul 34. Ceilalți floretiști români s-au clasat pe următoarele poziții la Plovdiv: Alexandru Pîrva (CSA Steaua) – locul 46, Cristian Cândescu (CSA Steaua) – locul 72, Benjamin Bodo (CSU Poli Timișoara) – locul 81.
Rezultatele sportivilor români în proba de floretă juniori masculin individual la Campionatul European de la Plovdiv au fost următoarele:
GRUPELE PRELIMINARE
TABLOUL DE 128
Silviu Roșu – liber
Alexandru Pîrva – liber
TABLOUL DE 64
Silviu Roșu – Veljko Cuk (Serbia) 6-15
Alexandru Pîrva – Fabian Braun (Germania) 4-15.
Podiumul probei de floretă juniori masculin individual arată astfel: 1. Guillaume Bianchi (Italia), 2. Kirill Borodachev (Rusia), 3. Wallerand Roger (Franța) și Alexandre Ediri (Franța).
Programul următoarelor zile de concurs de la Campionatului European de scrimă pentru cadeți și juniori de la Plovdiv este:;
LUNI, 6 MARTIE
Ora 9:00 – spadă masculin juniori individual;
Ora 12:00 – floretă feminin juniori individual;
MARTI, 7 MARTIE
Ora 9:00 – spadă feminin juniori individual;
Ora 13:00 – sabie masculin juniori individual;
MIERCURI, 8 MARTIE
Ora 9:00 – floretă masculin juniori echipe;
Ora 9:00 – spadă masculin juniori echipe;
Ora 12:00 -sabie feminin juniori echipe;
JOI, 9 MARTIE
Ora 9:00 – spadă feminin juniori echipe;
Ora 10:00 – sabie masculin juniori echipe;
Ora 12:00 – floretă feminin juniori echipe.
Programul este adaptat după ora României.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent LIVE cu evoluția scrimerilor români la Plovdiv.
FOTO: FIE și Florin Gheorghe